România caută meciuri cu „șchiopii“ Europei: Stoichiță a făcut grupa pentru Liga Națiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o participare catastrofală la ediția 2022-2023, încheiată cu o retrogradare, România va evolua în „C“ în următoarea ediție a Ligii Națiunilor. Iar joi (ora 19.00, Prima TV și platformele AntenaPLAY și UEFA TV), vom afla numele echipelor pe care le vom întâlni, în septembrie, octombrie și noiembrie 2024.

Mihai Stoichiță
Mihai Stoichiță

Indiferent de cum va arăta grupa noastră, putem spera la locul 1. Dacă am face o simulare, înaintea tragerii la sorți de mâine, la Paris, putem avea următoarele variante:

*Grupă grea: România, Kosovo, Slovacia, Estonia

*Grupă de dificultate intermediară: România, Azerbaidjan, Macedonia de Nord, Belarus

*Grupă ușoară: România, Feroe, Cipru, Letonia

Aș vrea să picăm într-o grupă cu Insulele Feroe, Cipru, Estonia, Letonia sau Gibraltar. Dar nu cred că Gibraltar se califică (n.r. – are de jucat un baraj cu Lituania). E importantă și Liga Națiunilor. E o încălzire pentru preliminariile Campionatului Mondial. N-aș vrea să cădem cu Kosovo sau cu Irlanda de Nord. Nici cu Slovacia n-ar fi grozav. Cam astea sunt echipele de evitat. În rest, cred că sunt accesibile toate. Obiectivul nu e fixat, să vedem acum ce va ieși. Până la urmă, competiția majoră e un turneu final“, a spus Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice, la plecarea spre Paris.

Liga C, urnele valorice pentru tragerea la sorți

Urna 1: România, Suedia, Armenia, Luxemburg

Urna a 2-a: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe

Urna a 3-a: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru

Urna a 4-a: Belarus, Lituania / Gibraltar*, Estonia, Letonia

*În martie, va avea loc un meci de baraj între Lituania și Gibraltar. Câștigătoarea va rămâne în Liga C, în timp ce învinsa va merge în Liga D.

Când se vor juca meciurile

Etapa 1: 5-7 septembrie

Etapa 2: 8-10 septembrie

Etapa 3: 10-12 octombrie

Etapa 4: 13-15 octombrie

Etapa 5: 14-16 noiembrie

Etapa 6: 17-19 noiembrie

România în Liga Națiunilor

Ediție Serie Clasare finală

2022-2023 B3 Locul 4 din 4

2020-2021 B1 Locul 3 din 4

2018-2019 C4 Locul 2 din 4

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite