Roland Garros cu doar doi romani pe tabloul principal
Patru reprezentanti ai Romaniei au intrat in calificarile de la Roland Garros, trei pe tabloul masculin, Gabriel Trifu, Razvan Sabau si Victor Hanescu, si Andrea Vanc, pe tabloul feminin. Dintre
Patru reprezentanti ai Romaniei au intrat in calificarile de la Roland Garros, trei pe tabloul masculin, Gabriel Trifu, Razvan Sabau si Victor Hanescu, si Andrea Vanc, pe tabloul feminin. Dintre acestia doar Trifu si Vanc au ajuns pana in ultimul tur al calificarilor, faza in care, din pacate, s-au oprit. Ultima care a parasit calificarile a fost Vanc, invinsa cu 6-4, 6-4, de Dally Randraintefy, din Madagascar, ceea ce face ca Romania sa fie reprezentata la aceasta editie a turneului de 5.725.000 de euro, care incepe azi la Paris, doar de Andrei Pavel si Adrian Voinea, calificati direct. Primul care va intra in competitie, in cursul acestei zile, este Pavel, aflat in prima jumatate a tabloului principal. Romanul, cap de serie nr. 23, il va intalni pe britanicul Martin Lee, in vreme ce Voinea, care va juca abia maine, se va afla fata in fata cu argentinianul Juan Chela, cap de serie nr. 21, unul dintre specialistii jocului pe zgura.




















































