Prunea avertizează granzii Ligii I: "Creţu şi Avrămia sunt netransferabili!"
0Preşedintele executiv al formaţiei CSMS Iaşi, Florin Prunea, a anunţat că doi dintre tinerii jucători ai echipei din Copou, Adrian Avrămia (foto, în centru) şi Alexandru Creţu, ambii internaţionali de tineret, au intrat în vizorul mai multor grupări din Liga I
Pe adresa clubului au sosit chiar oferte concrete şi destul de tentante pentru cei doi, dar oficialul ieşean a precizat că ambii jucători sunt netransferabili, informează liga2.ro.
"Cluburi importante din Liga I s-au interesat de Alexandru Creţu şi Adrian Avrămia. Nu pot să spun numele echipelor, dar ofertele au fost destul de importante din punct de vedere financiar. Mi se pare normal ca valoarea celor doi să atragă atenţia cluburilor mari din Liga I. Ei sunt doi jucători tineri, foarte buni, pe care noi vom conta în acest retur, având obiectiv clar promovarea. Chiar am vorbit zilele trecute cu Emil Săndoi, care mi-a spus că Alexandru Creţu a jucat în toate cele trei meciuri ale echipei naţionale de tineret şi a lăsat o impresie foarte bună", a declarat preşedintele Florin Prunea.























































