Presa italiană aruncă bomba: Georgian Cîmpeanu ar fi înșelat-o pe Elisabetta Canalis
0Zvonul care plutea de câteva zile, anume că povestea de iubire dintre Elisabetta Canalis și kickboxerul român Georgian Cimpeanu s-a terminat, a primit confirmări. Cu câteva zile în urmă, vedeta TV a venit singură la Milano pentru un proiect, iar iubitul său a rămas în California.

Potrivit presei italiene, Georgian ar fi înșelat-o cu un model, iar partenera lui de 46 de ani ar fi descoperit totul dând peste niște mesaje compromițătoare.
Conform DiPiùTv, Elisabetta Canalis și Georgian Cimpeanu s-au despărțit, informație confirmată de niște prieteni ai italiencei: „E din nou singură, ultima ei poveste de dragoste s-a încheiat și acum gândurile ei sunt doar pentru fiica ei...”.
Săptămânalul a mai speculat că despărțirea s-a datorat unei trădări a campionului de kickboxing. „Elizabeth s-a distanțat de Georgian după ce a descoperit mesaje compromițătoare pe telefonul său mobil de la o altă femeie pe care o antrenează ca antrenor personal...”, a scris revista.
Povestea de dragoste dintre Elisabetta Canalis și Georgian Cimpeanu a început la Los Angeles, după ce starleta divorțase recent de chirurgul american Brian Perri, tatăl fiicei sale, Skyler Eva, care acum are 9 ani.
Campionul european și mondial la kickbox de origine română, cu 14 ani mai tânăr decât Elisabetta, plecase în SUA, ca să locuiască împreună cu partenera sa.
În afaara faptului că o ajuta să-și mențină forma fizică, păreau foarte îndrăgostiți, cel puțin până acum ceva timp. Pe rețelele de socializare ale sportivei, însă, ultima fotografie cu Elisabetta Canalis a fost publicată în noiembrie 2024.