Performanţă uriaşă pentru Mircea Lucescu. Ce a reuşit antrenorul român în luna septembrie cu Zenit St. Petersburg
0
Mircea Lucescu impresionează cu Zenit Sankt Petersburg, la chiar primul său sezon la conducerea echipei din Rusia.
Zenit Sankt Petersburg este echipa momentului în fotbalul european. Echipa lui Mircea Lucescu a înscris în septembrie 25 de goluri în 6 partide, mai mult decât orice alt mare club din Europa. Zenit devansează în acest clasament inedit, publicat de en.news-4-u.ru, formaţii puternice din Vest. Dortmund e pe locul secund, cu 22 de goluri înscrise în şase meciuri, în timp ce formaţia lui Klopp, Liverpool completează podiumul cu 21 de reuşite în 6 partide.
În ceea ce ne priveşte, reprezentantele noastre în Europa, Steaua şi Astra, nu se pot lăuda cu o forţă ofensivă teribilă. Formaţia lui Reghecampf a marcat de 9 ori în septembrie, în şapte partide, în timp ce campioana stă şi mai rău la acest capitol: 5 goluri în 6 meciuri.