Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo au remizat, scor 0-0; echipa bucureşteană a jucat în inferioritate numerică din minutul 68

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO DigiSport
FOTO DigiSport

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată duminică, la Drobeta Turnu Severin, în compania echipei Dinamo, în etapa a opta a play-off-ului Ligii I, meci la care gruparea bucureşteană a rămas în inferioritate numerică în minutul 68.

În minutul 68 a fost eliminat de la Dinamo Romario Kortzorg, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Pandurii Târgu Jiu: R. Stanca – Unguruşan, Săpunaru, Bunoza, Acsinte – Ropotan, Droppa (Mrzljak '61) – Antal (V. Nicoară '72), D. Nistor, M. Răduţ  (Wellington '87) – Hora. Antrenor: Edward Iordănescu

Dinamo: Cerniauskas – Hanca, A. Marc, Puljici, Vl. Olteanu – Ekeng, Mevlja – D. Rotariu (Bartalstovu '85), Palici (V. Lazăr '64), Kortzorg – Gnohere (Essombe '54). Antrenor: Mircea Rednic

Cartonaşe galbene: D. Nistor '19, Săpunaru '21, R. Stanca '52 / Palici '24, Kortzorg '28, '68, Gnohere '52, Marc '90+4

Cartonaş roşu: Kortzorg '68

Meciul a fost arbitrat de Alexandru Tudor, ajutat de asistenţii Valentin Avram şi Ciprian Danşa şi de adiţionalii Marcel Bîrsan şi Lucian Rusandu.

Arbitru de rezervă a fost  Iulius-Radu Timar, iar observatori Eduard Dumitrescu şi Ioan Bogdan.

Mircea Rednic: „Mă bucur că nu am pierdut, mai mult nu puteam să facem”

Tehnicianul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, duminică seară, după meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-0, că îl bucură faptul că nu a pierdut acest joc, el menţionând că echipa nu putea face mai mult în contextul în care a avut un jucător eliminat.

A fost un meci în deplasare, nu trebuie să uităm că miercuri am avut un meci cu Steaua de mare încărcătură. Avem vreo 6 kilometri în poponeaţă şi câţiva jucători accidentaţi. Cred că trebuie să fim mulţumiţi pentru acest egal. Prima repriză a fost echilibrată, a doua repriză până la eliminare nici ei nu au avut nici noi nu am avut ocazii. Adversarii ne-au presat apoi, am avut noroc şi mă bucur că n-am luat gol. Nu e uşor în zece oameni contra unei echipe foarte bună din campionat. A fost un meci dificil. Mă bucur că nu am pierdut, mai mult nu puteam să facem. Trebuie să ne mulţumim cu acest punct", a spus Rednic la Digi Sport

El a precizat că l-a supărat Romario Kortzorg, jucătorul eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben. "Când ştii că ai un galben faci fault la 60 de metri de la poarta ta normal că am fost supărat. Era altceva când eram 11 contra 11. Pe Palici de-aia l-am scos că avea un galben".

Întrebat despre şansele pe care Dinamo le mai are să ajungă în Europa, tehnicianul a răspuns: "Speranţa moare ultima. E păcat. Suntem nişte căcăcioşi. Avem o decizie şi o dăm mai departe, la TAS. Aşa am făcut şi cu Arena Naţională. E păcat pentru suporteri, pentru jucători şi pentru antrenor. Ne-am câştigat dreptul".

În primul meci al etapei a opta din play-off, Steaua a învins, sâmbătă, pe teren propriu, scor  3-0, echipa FC Viitorul.

Luni, ASA Târgu Mureş va întâlni pe teren propriu liderul Astra Giurgiu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite