Pandurii înfruntă astăzi Fiorentina. Programul complet al meciurilor din Europa League

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pandurii Târgu Jiu se va lupta cu Fiorentina
Pandurii Târgu Jiu se va lupta cu Fiorentina

Pandurii Târgu Jiu, singura formaţie românească rămasă în Europa League, va disputa joi meciul cu Fiorentina, în deplasare. Partida va începe la ora 22.05, fiind transmisă de ProTV şi disponibilă LIVETEXT pe adevarul.ro.

După succesul entuziasmant al Fiorentinei cu Juventus, scor 4-2, italienii cred că lui Vicenzo Montella îi va fi greu să-şi motiveze jucătorii pentru un meci cu Pandurii care nu suscită mare interes în Toscana. Biletele, cu preţuri între 20 şi 180 de euro, se găsesc în orice loc al arenei Artemio Franchi.

Cu şase puncte obţinute din primele două partide, antrenorul Fiorentinei va miza pentru acest meci pe jucători care au evoluat mai puţin şi are de unde alege: fosta echipă a lui Mutu are fotbalişti din 16 ţări diferite. De altfel, conform cotidianului La Nazione, în compartimentul defensiv ar urma să joace un german, Compper, un argentinian, Roncaglia, sârbul Tomovici şi spaniolul Alonso pe benzi. Cum Ambrosini e accidentat, iar Pizzaro n-are drept de joc, şi în linia de mijloc vor apărea fotbalişti folosiţi mai puţin până acum, precum chilianul Matias Fernandez.

„Vom marca sigur un gol”, e predicţia lui Marin Condescu, în vreme ce antrenorul Cristi Pustai susţine că echipa sa e capabilă de suprize. Gazetarii italieni nu ştiu mare lucru despre formaţia română, cred că Matulevicius e sloven, însă sunt la curent cu apetitul ofensiv al oltenilor. „E o echipă de tip Zeman”, notează jurnaliştii din „Cizmă”, adică marchează foarte mult, dar şi primeşte.

Echipa „pandurilor” va fi susţinută de o mână de suporteri, dar şi de fostele glorii ale Craiovei Maxima. Au fost luaţi în avion patru dintre jucătorii Ştiinţei care au eliminat Fiorentina în 1982, Cîrţu, Cămătaru, Ţicleanu, Irimescu, plus doi invitaţi, Emil Săndoi şi Cristi Ţopescu. 

PROGRAMUL EUROPA LEAGUE

Grupa E

Pacos Ferreira – Dnepr: 22.05 (DolceSport 2)

Fiorentina – Pandurii: 22.05 (PRO TV, DigiSport, DolceSport)

Clasament

  • Fiorentina 6p
  • Dnepr 3p
  • Pandurii  1p
  • Pacos  1p

Grupa A

22.05 Swansea – Kuban (DigiSport 3)

22.05 Valencia – St. Gall (DigiSport 2)

Grupa B

22.05 Odesa – Ludogoreţ

22.05 Dinamo Zagreb – PSV

Grupa C

22.05 Elfsborg – Esjberg

22.05 Salzburg – Standard Liege

Grupa D

22.05 Wigan – Rubin

22.05 Zulte – Maribor

Grupa F

22.05 Bordeaux - APOEL

22.05 Frankfurt - Maccabi

Grupa G

20.00 Genk – Rapid Viena

20.00 Dinamo Kiev – Thun

Grupa H

20.00 Liberec – Sevilla

20.00 Freiburg – Estoril

Grupa I

20.00 Lyon – Rijeka

20.00 Betis – Guimaraes

Grupa J

20.00 Trabzonspor – Legia

20.00 Apollon – Lazio (DigiSport 3)

Grupa K

19.00 Anji – Tromso

20.00 Şerif – Tottenham (DolceSport 2)

Grupa L

19.00 Karakandy – AZ (DigiSport 1, DolceSport 1)

20.00 PAOK – Maccabi Haifa

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite