Obiectiv clar și analiză marca Lucescu. Selecționerul a identificat slabiciunile Austriei. „Trebuie să profităm”
0Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale a României, a vorbit înaintea meciului cu Austria despre atuurile echipei sale, dar și despre punctele slabe ale adversarilor pe care „tricolorii” ar putea să le valorifice pentru a obține un rezultat pozitiv.

Un succes ar păstra vii șansele României de a termina pe locul doi în grupa de calificare.
Meciul cu Austria vine la mai bine de patru luni după prima confruntare dintre cele două echipe. Atunci, românii au pierdut la Viena cu 2-1, pe 7 iunie. De atunci, austriecii au câștigat toate partidele disputate, în timp ce România a adunat doar 4 puncte din dubla cu Cipru.
În prezent, Austria este mare favorită la calificarea directă, însă România, condusă de Mircea Lucescu, speră în continuare să prindă locul secund, ocupat acum de Bosnia. Chiar și un egal pe Arena Națională ar putea conta mult în lupta pentru calificare.
„Au un avantaj foarte mare. Echipă puternică!”
Selecționerul nu a vrut însă să dezvăluie echipa de start, păstrând misterul asupra alegerilor pe care le va face pentru meciul cu Austria.
„Nu mă întrebați cine joacă și cine nu joacă. Vom vedea mâine. Austria e o echipă foarte puternică, construită de 6-7 ani, intră greu jucători tineri în echipă. Toți cu mare experiență în campionatul Germaniei.
Au un avantaj foarte mare față de noi, pentru că joacă titulari meci de meci, față de noi care ne-am chinuit să încropim o echipă din cauza accidentărilor cauzate de jucătorii care evoluează foarte puțin.
„Trebuie să profităm de slăbiciunile lor!”
Le e ușor să joace un meci întreg, când aleargă 11 kilometri, pentru că joacă miercuri -duminică, miercuri-duminică. Un astfel de joc trebuie abordat cu mare inteligență, știm foarte bine că ei nu își pot schimba sistemul de joc, dar au o organizare dinamică.
Trebuie să profităm de slăbiciunile lor. Ei aduc opt jucători în atac. O echipă care își bazează jocul pe pasele lungi, joacă peste fundașii noștri centrali. Strâng extremele în interior și lasă fundașii pe linia atacanților!", a analizat Mircea Lucescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei.