Neagu are probleme grave: S-a aflat de ce s-a retras de la echipa naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cristina neagu

Iniţial, mulţi au crezut că decizia handbalistei e cauzată de eşecurile primei reprezentative din ultima perioadă: locul 12 din 16 la Euro 2020 şi ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august).

În realitate însă, Neagu (32 de ani) are, din nou, probleme medicale, după cum a dezvăluit Florin Oancea, medicul celor de la CSM Bucureşti, formaţie la care evoluează Neagu. 

În acest sezon, aceasta va mai juca doar în turneul de la Râmnicu Vâlcea, din cadrul Ligii Florilor. Aici, la data de 13 mai, CSM are meciul decisiv pentru câştigarea titlului, cu Minaur Baia Mare. Dacă vor învinge, „tigroaicele“ vor lua titlul. Apoi, Neagu va intra pe mâna medicilor, urmând să-şi cureţe meniscul şi cartilajul la genunchiul stâng la care a fost operată şi în trecut. 

„Cristina are ambii genunchi sensibilizaţi, în urma accidentărilor şi a operaţiilor, aşa că va trebui să le acorde o mare, mare atenţie, fiindcă în acest sport genunchii sunt printre cei mai solicitaţi. Cristina intră de acum în faza în care-şi va acorda mult mai multă atenţie, iar echipa şi antrenorul ei trebuie să înţeleagă asta şi să joace cât mai mult fără ea. Fiindcă noi toţi ne vom bucura, de fiecare dată, atunci când Cristina Neagu va reveni pe teren şi va juca iar la capacitate ridicată. Nu va mai fi niciodată la sută la sută din capacitatea sa de odinioară, dar poate atinge încă 90%, iar asta înseamnă foarte mult“, a spus Florin Oancea pentru playsport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite