MOTO: Echipa României s-a clasat pe locul II în prima etapă de Campionat Est European | adevarul.ro

MOTO: Echipa României s-a clasat pe locul II în prima etapă de Campionat Est European

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Echipa României s-a clasat pe locul doi în prima etapă a Campionatului Est European de Enduro, desfăşurată pe 24 şi 25 aprilie în apropiere de Thessalonik,Grecia. Prima treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa Greciei, iar pe locul trei s-a clasat echipa Serbiei. Piloţii români au de apărat primul loc la echipe, obţinut sezonul trecut.

Mani Gyenes (Vectra Racing) a ocupat locul întâi la clasa E3. “Sunt mulţumit de rezultatul obţinut, chiar dacă nu am forţat ritmul, pentru că din Grecia voi pleca cu echipa în Tunisia, la etapa din Campionatul Mondial de Rally Raid. Am avut mici probleme în timpul cursei, în prima zi am fost încetinit de aglomeraţia creată pe una dintre urcări, iar astăzi am avut probleme cu roata spate”, este declaraţia lui Mani Gyenes, imediat după finalul cursei.

Sorina Sandu (Comexim Lupeni) a obţinut locul întâi la clasa destinată fetelor, demonstrând că este în plină formă pentru prima etapă de Campionat European, care se va desfăşura weekend-ul viitor la Boussac în Franţa: “A fost foarte plăcut în Grecia, am mers pe un traseu cu foarte multă piatră, iniţial am crezut că va fi mai dificil, însă m-am descurcat. Cursa a fost un antrenament foarte  util înaintea debutului meu în Campionatul European”, a declarat Sorina Sandu imediat după festivitatea de premiere. Sportiva se află deja pe drum spre Franţa, împreună cu Tudorel Cristea şi Ervin Kovacs, ceilalţi piloţi care reprezintă România în această competiţie.

Ervin Kovacs s-a clasat pe poziţia a şaptea la E2, pilotul legitimat la clubul Ivan Moto Racing Odorheiu Secuiesc, acuzând probleme de reglaj ale suspensiilor: “Traseul a fost frumos, însă suspensiile au fost prea tari, ceea ce m-a făcut să pierd multe secunde. Atât eu, cât şi Tudorel vom trece pe la un specialist francez în suspensii, înainte de etapa de Campionat European de la Boussac” a conchis Ervin Kovacs.

Elek Andras (Out Riders Gheorgheni) a ocupat locul şapte la clasa E3. Pilotul târgumureşean a observat stilul de pilotaj al grecilor, analizând modul în care aceştia abordează cursele de enduro: “Grecii sunt foarte rapizi pe probele speciale, sunt învăţaţi de mici să facă asta. Noi ne descurcăm mai bine cu mersul pe munte, suntem mai fluzi pe traseu, de aceea pot spune că nu ne-a avantajat deloc prelungirea cu cinci minute a timpului în care trebuia să terminăm traseul, fără a primi penalizări”.

Tudorel Cristea (Adventure Ride Bucureşti) a o ocupat poziţia a noua la clasa E3: “A fost o cursă cu peripeţii, trebuie schimbate reglajele suspensiilor, am şi căzut în prima zi, lovindu-mă destul de tare la mâna stângă. Astăzi - n.n. 25 aprilie – am avut un ritm mult mai bun şi m-am simţit mult mai în largul meu pe probele speciale” este declaraţia după cursă a pilotului Adventure Ride.

Campion en-titre la clasa E1 a campionatul Est European, Marton Szilveszter (Perpetuum Mobile Satu Mare) s-a clasat pe locul nouă: “Am avut avut o problemă cu timpii la care trebuia să mă aflu în check-points şi am încercat să recuperez cât mai mult pe speciale. Cu şase etape, campionatul este lung şi am să îmi apăr titlul, chiar dacă la vară am să fiu ocupat şi cu examenul de bacalaureat” a declarat sătmăreanul.


Otto Mircea (Iseco Târgu Mureşen) s-a clasat pe locul zece la clasa E1: “Am concurat exclusiv de plăcere, aşa că am avut timpsă <culeg> şi o broască ţestoasă de pe traseu, care a făcut cunoştinţa cu camel-bag-ul (n.n. un mic rucsac în care piloţii cară aprox. 1 litru de apă). Traseul a fost frumos, s-a mers mai mult de trei sferturi pe piatră, organizatorii au găsit echilibrul între lungime totală şi dificultate, fără a se ajunge la solicitări extreme ale concurenţilor”.

Etapa cu numărul doi a Campionatului Est European de Enduro se va desfăşura în Turcia, pe 8 mai.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite