Moggi a fost achitat în procesul în care era acuzat de nereguli financiare la Juventus | adevarul.ro

Moggi a fost achitat în procesul în care era acuzat de nereguli financiare la Juventus

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Fostul director general al clubului Juventus, Luciano Moggi, alături de Antonio Giraudo şi Roberto Bettega, au fost achitaţi în procesul în care cei trei erau acuzaţi de nereguli financiare, informează ediţia online a Gazzetta dello Sport.


Toţi cei trei au demisionat de la Juventus în 2006, după scandalul Calciopoli, în care Moggi a fost acuzat că influenţa arbitrii pentru ca echipa sa să fie avantajată.

Ei au fost judecaţi sub acuzaţiile de fals, evaziune fiscală şi fraudă, dar judecătorul a decis ca aceştia să fie achitaţi din lipsă de dovezi.

Procurorii au cerut trei ani de închisoare pentru Giraudo şi Moggi, şi doi ani pentru Bettega.

Presa italiană a scris că Luciano Moggi intenţionează să-l dea în judecată pe Zdenek Zeman, care le-a spus judecătorilor că fostul director al lui Juventus l-a împiedicat să muncească în Italia, folosindu-se de influenţa pe care o avea. "Sunt obosit şi plictisit de toată această treabă. Nu este posibil ca totul să fie din vina mea. Nu a existat niciun 'sistem al lui Moggi'. Nu am făcut niciodată astfel de lucruri", a afirmat Moggi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite