Mircea Sandu despre renta viageră: „Am redus-o la 50.000 de euro; nu voi avea maşină şi secretară“. Primele schimbări făcute de Răzvan Burleanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Sandu şi Răzvan Burleanu au susţinut joi o conferinţă de presă împreună, prima oficială după schimbările de la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.

UPDATE Reacţia lui Anghel Iordănescu nu a întârziat să apară, după ce noul preşedinte al FRF a precizat că atribuţiile "Generalului" vor fi diminuate în noua organigramă a federaţiei. "Am discutat cu noul preşedinte şi cu Mircea Sandu. El mi-a făcut invitaţia şi propunerea de a rămâne în continuare director tehnic al federaţiei, de a avea avea aceeaşi poziţie. Mi-a vorbit că îşi doreşte foarte mult ca atât la Comisia Tehnică, dar şi în cadrul departamentului tehnic să facă o direcţie de dezvoltare sportivă la care să aducă un belgian, domnul Kovacs (n.r. - Zoltan Kovacs, fost instructor UEFA), cu care doreşte foarte mult să colaboreze. Din punctul meu de vedere, am aceeaşi poziţie, am acelaşi rol în cadrul Federaţiei Române de Fotbal şi nu aş avea nimic împotrivă ca domnul Kovacs să colaboreze cu mine şi să fie şeful acestei direcţii de dezvoltare sportivă şi în acelaşi timp să fie şi el alături de Victor Piţurcă", a spus Iordănescu la Sport.ro.

Vizat de schimbările puse la cale de Răzvan Burleanu este şi directorul tehnic Anghel Iordănescu. Astfel, atribuţiile "Generalului" vor fi diminuate şi ulterior preluate de un specialist, existând posibilitatea ca fostul selecţioner să preia altă funcţie în cadrul FRF.

"Foarte multe dintre atribuţiile pe care le are domnul Anghel Iordănescu în prezent vor fi preluate de cel care va ocupa funcţia de manager pentru dezvoltare sportivă. În noua organigramă vom regăsi un manager pentru zona financiară, pentru zona comercială. Am avut o primă discuţie cu domnul Anghel Iordănescu de câteva minute, urmând să mai avem încă una pentru a vedea dacă dumnealui îşi doreşte să continue. Eu îmi doresc să rămână îîn interiorul Federaţiei Române de Fotbal, dar acum depinde şi de dumnealui", a comentat Burleanu în conferinţa de presă.


Cei doi s-au comportat diferit faţă de ziua alegerilor, când s-au înţepat reciproc şi şi-au aruncat priviri tăioase, iar actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal a schimbat stilul declaraţiilor faţă de ieri (n.r. miercuri). De data aceasta, Mircea Sandu a vrut să dea asigurări că-i oferă sprijinul lui Răzvan Burleanu, ceea ce ar fi făcut pentru oricine, iar cel de-al doilea a vorbit încă o dată despre planurile de viitor, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Au rămas în urmă ironiile legate de minicandidat şi minifotbal şi s-a lăsat senzaţia că pacea a fost instaurată.

Conferinţa de presă a fost organizată după o întâlnire cu toţi angajaţii forului, întrunită ăla Casa Fotbalului şi prin ea s-au transmis primele decizii luate după schimbarea de funcţii: Gheorghe Chivorchian va fi secretar general al forului, iar Vasile Filimon şi Alexandru Deaconu îşi vor păstra funcţiile de trezoriei, respectiv şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Vestea că, în calitate de preşedinte de onoare al FRF, Mircea Sandu va avea o rentă viageră de 75.000 de euro anual şi numeroase beneficii a stârnit rumoare, fapt pentru care fostul şef al instituţiei a ţinut să rectifice: „Nu voi avea nevoie de maşină, pentru că o să-mi cumpăr singur, nu voi avea secretară, dar solicit ca Dumitru Mihalache să rămână în federaţie. În plus, am redus renta viageră şa 50.000 de euro pe an“, a punctat "Naşu."

Fostul deţinător al funcţiei disputate miercuri şi-a asumat responsabilitatea de a duce mai departe ce a învăţat în cei 24 de ani: „Îi voi da lui Răzvan Burleanu toate detaliile pe care vrea să le ştie, îi voi face conxeiunile de la Platini şi până la federaţii. E normal să fie aşa“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Răzvan Burleanu, noul preşedinte FRF, este de părere că Mircea Sandu „are o rentă viageră nesimţită“

Schimbări în conducerea FRF, după 24 de ani: Răzvan Burleanu l-a învins pe Vasile Avram şi a devenit preşedinte!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite