Mircea Lucescu nu renunță la vechea meteahnă: a mai criticat un fotbalist al naționalei, după 5-1 cu San Marino
0Selecționerul Mircea Lucescu și-a găsit „client” pe care să-l „săpunească” public și după succesul cu 5-1 din San Marino, al doilea meci din Grupa H al campaniei pentru Campionatul Mondial de fotbal 2026. După 0-1 cu Bosnia, Mihai Popescu a fost cel arătat cu degetul.

După ratările din meciul cu Bosnia, Denis Drăguș, 25 de ani, n-a găsit cadrul porții nici în San Marino. Cu toate astea, el a fost aruncat titular în luptă și la al doilea joc din grupă. După terminarea jocului „Il Luce” a avut cuvinte aspre la adresa atacantului legitimat la Trabzonspor, unde prinde rar echipa.
„Timp de 60 de minute, au jucat așa cum trebuiau să joace, în fața unei echipe mai mici, fără experiență, care nu putea rezista în fața unei echipe cu cunoștințele noastre, cu experiența noastră. Au debutat jucători noi și îi felicit pentru asta. Cei cu mai multă experiență trebuiau să îi ajute pe cei care au intrat.
Am urmărit meciul lor cu Cipru – au câștigat greu. Ne-am pregătit bine, le-am spus ce trebuie să facă, dar am început destul de slab, cu trei mingi pierdute la adversar, ceea ce i-a încurajat.
Trebuia să facem un joc rapid, cu centrări. Nu am atacat atât de bine, iar Drăguș a lăsat de dorit – trebuia să atace colțul scurt mai eficient. Oricum, un rezultat bun. I-am felicitat pe băieți după meci, dar le-am atras atenția că, atunci când ne relaxăm, pierdem.
Așa s-a întâmplat și cu Bosnia – ne-au costat trei puncte importante. Părerea mea este că sunt trei echipe care… așa cum am pierdut cu Bosnia, putem câștiga și la Viena.
Trebuie să avem jucătorii pregătiți. Nu e ușor să-i recuperezi în trei zile, mai ales când pregătirea constă doar în antrenamente și nu în meciuri importante”, a spus Mircea Lucescu, după meciul din San Marino, la Prima TV.