Mircea Lucescu, gest controversat făcut înaintea amicalului cu Moldova. Contestat de suporteri, selecționerul întreține o atmosferă polemică
0Mircea Lucescu (80 de ani) a susținut astăzi o conferință de presă înaintea partidei dintre România și Moldova, programată joi, de la ora 21:00, pe stadionul „Arena Națională”, în direct la Prima TV.

Alături de Mircea Lucescu a fost prezent și Ianis Hagi. După aproximativ 12 minute de dat declarații, selecționerul României s-a ridicat și a plecat din sala de conferință.
Mircea Lucescu și-a început discursul cu un monolog, apoi a răspuns câtorva întrebări din partea jurnaliștilor. Ulterior, experimentatul antrenor s-a ridicat și a plecat de pe scaun, nu înainte însă de a transmite un mesaj scurt pentru contestatari.
„Altceva? La revedere, băieți! Gata, la revedere! Știi de ce fac asta? Ca să mă mai înjure ăia că nu vreau să răspund la întrebări”, a spus Mircea Lucescu.
Selecționerul a dorit să se așeze la pupitrul de conferințe, dar a călcat pe fața de masă și s-a dezechilibrat. Pe fază, ofițerul de presă l-a apucat de braț și a evitat căzătura. Lucescu a reacționat nervos:
„Hai, mă! Păi nu, dar... Fir-ar ale dreacu' să fie! Fața de masă. Păi vezi cum o pun? Bag-o înăuntru puțin. Ne rupem gâtul pe aici”.
Luna trecută, Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului dat la finalul meciului cu Canada, încheiat 0-3. Atunci, selecționerul a părut destul de afectat de rezultatul înregistrat de prima reprezentativă.
Nu-i plac amicalele
După ce a constestat utilitatea jocului cu Canada, pierdut drastic, antrenorul critică și amicalul cu vecinii de peste Prut. „Nu știu cu ce ne ajută acest meci, doar în sensul în care le putem da altor jucători posibilitatea să joace. Dacă ne gândim la meciul de duminică (n.r. - contra Austriei)... Ianis și Rațiu nu s-au antrenat două zile.
Nu poți spune că după meciul cu Moldova, pe un teren greu, te refaci în două zile pentru meciul de duminică. Deci nu... încurcă, încurcă foarte tare! Cinci-șase jucători trebuie să-i las deoparte, să fie proaspeți pentru meciul cu Austria, care contează enorm!
De ce s-a făcut meciul ăsta, dacă nu pot da posibilitatea noilor jucători să joace? Să-i introduc direct cu Austria? Nu se poate face așa! Meciurile oficiale sunt extrem de importante. Și meciul cu Canada, într-adevăr, e vina mea, dar a trebuit să văd niște jucători.
Rezultatul este întotdeauna responsabilitatea antrenorului, dar jocul este responsabilitatea jucătorilor. Atunci, antrenorul poate trage la răspundere jucătorii pentru ceea ce a făcut. Ce a făcut Moldovan la meciul ăla, băiatul nu s-a gândit ce consecințe poate avea pe plan emoțional la ceilalți!”, a „tunat” Lucescu în conferință.
Întrebat în momentul în care voia sǎ iasă din sala de conferințe cine va fi căpitan, Lucescu a răspuns: „Ianis Hagi. Are cea mai multă experiență dintre cei care vor juca. Iar cu Austria vom vedea”.
Apoi, întrebat dacă va debuta Eissat, a răspuns: „Da, va fi titular”.
Contestat de suporteri, confirmat de FRF
Luna trecută, Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului dat la finalul meciului cu Canada, încheiat 0-3. Atunci, selecționerul a părut destul de afectat de rezultatul înregistrat de prima reprezentativă.
Postul lui „Il Luce” a fost pus în discuție, după ce calificarea la Campionatul Mondial din 2026 a fost pusă în pericol. România este pe locul 3 în Grupa H, după Bosnia și Austria și mai speră la calificare doar prin intermediul barajului din primăvară.
După 2-2 cu Cipru, microbiștii i-au cerut pe rețelele sociale să plece de la cârma tricolorilor. După ce a spus că s-ar da la o parte doar pentru a-i face loc lui Gică Hagi (60 de ani), ulterior a revenit și a spus că nu s-a pus niciun moment varianta plecării sale. De asemenea, FRF l-a confirmat în funcție.
Meciul cu Austria, de duminică (ora 22:00, Antena 1), va arăta drumul pe care va merge prima reprezentativă. Fără o victorie, România nu mai poate prinde locul 2 în grupă, caz în care barajul ar putea fi abordat cu un alt antrenor.
Constestat de public, tehnicianul are susținerea celor implicați în fotbal. Victor Pițurcă și Gino Iorgulescu sunt doi dintre cei care insistă pentru menținerea în funcție a actualului selecționer.