Mica noastră „olimpiadă” de la București. Câte titluri mondiale universitare a obținut țara noastră în iulie 1981

În urmă cu 45, la București s-a organizat Universiada de vară, care a rămas cea mai importantă competiție polisportivă desfășurată vreodată în țara noastră. România a ocupat locul 2, cu 30 de titluri mondiale universitare și alte 37 de medalii de argint și de bronz.

Pe stadionul „23 August” s-a montat o nouă tabelă electronică în 1981 (Foto: Muzeul Sportului)

Cu două-trei săptămâni în urmă, campionii olimpici la natație David Popovici și Pan Zhanle (China) s-au antrenat în bazinul „Lia Manoliu”. Cei doi au susținut acolo și o conferință de presă. Ajuns la ea mi-am amintit că în urmă cu exact 45 de ani în același loc s-a desfășurat cel mai tare concurs de natație din câte s-au organizat vreodată în România: cel din cadrul Universiadei de vară. Atunci am avut șansa să asist la o reuniune, cea în care Carmen Bunaciu a cucerit medalia de aur la 100 m spate (a mai obținut una la 200 m spate). Și i-am mai văzut, fie pe viu, fie la televizor concurând în acel bazin pe alți campioni ai natației mondiale, precum Olga Klevakina, Lina Kačiušytė, Serghei Fesenko Sr, Arsens Miskarovs, Serghei Zabolotnov, Alexei Markovski, Aleksandr Chaiev (URSS), Jill Sterkel, Susan Walsh sau Nicholas Nevid (SUA).

Carmen Bunaciu a cucerit două titluri mondiale universitare în 1981 (Foto: Muzeul Sportului)

Anii au trecut și bazinul care se numea „23 august” arată cam la fel... Doar gresia are o culoare mai vie, ca de altfel și balizele de pe culoare. În rest, totul amintește de acel an 1981 în care regimul comunist de la București a reușit să organizeze Universiada mizând pe renovarea bazelor sportive vechi prin muncă patriotică și cu cheltuieli minime.

Au participat mari campioni ai sportului internațional

La începutul anilor 80, Nicolae Ceaușescu nu se mai bucura de admirația lumii occidentale. Trecuseră ceva ani de când liderul comunist de la București se opusese Moscovei în momentul în care trupele sovietice invadaseră Cehoslovacia, în 1968. Era nevoie, așadar, de alte gesturi prin care să impresioneze, iar sportul era un teren prielnic în care acesta să arate că orânduirea socialistă permitea omului „multilateral dezvoltat” să se exprime în toată deplinătatea sa. Ceaușescu și-ar fi dorit, probabil, ca Bucureștiul să organizeze Jocurile Olimpice de vară, mai cu seamă că Moscova o făcuse în 1980. Numai că în acel moment capitala României nu dispunea de infrastructura necesară unui asemenea eveniment. Cum nu dispune nici astăzi... Așa că s-a optat pentru o altă competiție polisportivă internațională, însă de dimensiuni mai mici. Și anume Jocurile Mondiale Universitare de vară. Mai pe scurt, Universiada.

Ediția din 1981 a fost considerată una de succes, la aceasta participând 2.912 sportivi reprezentând 86 de țări printre acestea figurând, în premieră, și China. În plus, cum la acea vreme sportul, cu câteva excepții (fotbalul, de pildă), nu devenise profesionist, la competiție au concurat studenți care ulterior au scris istorie în sportul mondial. Finala turneului masculin de baschet, de pildă, a opus echipele SUA și URSS. Prima a câștigat titlul, fiind încurajată frenetic de spectatorii români. La feminin, în schimb, echipa sovietică a fost mai tare decât aceea americană. Iar pe podium a urcat și naționala noastră.

La atletism au participat, de asemenea, o pleiadă de campioni. La prăjină, de pildă, sovieticii Konstantin Volkov și Vladimir Polyakov i-au depășit pe francezii Philippe Houvion și Thierry Vigneron, toți patru disputându-și în acei ani recordul mondial. Pe lista medaliaților au apărut campionii olimpici Calvin Smith (SUA / 4x100 m în 1984, Saïd Aouita (Maroc / 5.000 m în 1984, Maurizio Damilano (Italia / 20 km marș, Dainis Kūla (URSS / sulțiță în 1980, Gabriela Dorio (Italia / 1.500 în 1984, Sara Simeoni (Italia / înălțime în 1980), Tatiana Kolpakova (URSS / lungime în 1980) și Petra Felke (RDG / suliță în 1988). Pe lângă aceștia, au strălucit și reprezentanții țării noastre, care au câștigat 15 medalii, dintre care două de aur. Și pot fi amintiți Doina Melinte, Florența Crăciunescu, Anișoara Cușmir, Vali Ionescu, Maria Radu, Tudorița Moruțan și Gyorgi Marko. „Universiada din 1981 a fost competiția la care m-am afirmat prima oară. Atunci a început și duelul meu cu Gabriella Dorio. Eu am câștigat la 800, ea la 1.500 de metri”, a declarat mai apoi Doina Melinte, campioană olimpică la atletism.

Doina Melinte, alături de marea sa rivală din anii 80, Gabriella Dorio (Foto: Muzeul Sportului)

Gradenele au fost schimbate pe „23 August”

În anii 80, standardele cerute de un asemenea eveniment nu erau atât de înalte ca acum. Cei mai vârstnici își amintesc, desigur, că pe stadioanele de fotbal nu existau scaune, ca astăzi. Și nu nici în Europa de Vest – de altfel, în Anglia, în peluzele arenelor se stătea în picioare (ulterior, după ce s-au produs câteva incidente tragice, în care suporterii s-au călcat în picioare, a devenit obligatoriu ca peste tot locurile să fie așezate). Așa se explică de ce a putut revendica și primi Bucureștiul organizarea unei competiții precum Universiada. Și mai sunt, desigur, și alte motive. Unul dintre ele a fost că sportivii noștri erau competitivi, ei clasând România în Top 10 la Jocurile Olimpice de vară.

Festivitățile de deschidere și de închidere s-au ținut pe stadionul „23 August” (Muzeul Sportului)

În 1981, majoritatea arenelor din capitala României aveau o vârstă cuprinsă între 10 și 30 de ani. Stadionul „23 August”, de pildă, care a găzduit competiția atletică, precum și festivitățile de deschidere și închidere a competiției ce s-a desfășurat între 19 și 30 iulie, fusese inaugurat în 1953. După 23 de ani, acolo s-a montat și o instalație de nocturnă cu o putere de 700 de lucși, reducându-se însă capacitatea de la 80.000 la 68.000 de locuri. Pentru organizarea Universiadei, gradenele de lemn au fost schimbate, fiind amenajată și o pistă de atletism mai modernă. De asemenea, a fost montată și o tabelă electronică nouă, la peluza dinspre fosta Întreprindere Electroaparataj, și s-a ridicat din fier-beton cupa unde a ars flacăra în timpul Jocurilor.

Și celelalte baze au suferit un proces de cozmetizare. În incinta bazinului olimpic din Complexul Sportiv ”23 August” s-a montat o altă tabelă electronică, iar acolo s-a putut desfășura concursul de natație. Arena nu era acoperită, cum nu este nici astăzi, însă spre norocul organizatorilor vremea a fost însorită în urmă cu trei decenii. Concursul de lupte – acesta a fost sportul ales de români să figureze în calendar pe lângă cele care apăreau la fiecare ediție – a avut loc în patinoarul „Mihai Flamaropol”, saltelele de concurs fiind amplasate pe locul unde iarna era gheață. Competiția de volei s-a ținut în bătrâna Sală Floreasca (actuala „Lucian Grigorescu”), cea de baschet la Agronomia și Rapid, aceasta fiind construită atunci, turneul de polo pe Dinamo, în bazinul descoperit, iar cel de tenis la Arena „Progresul”, care a fost renovată înainte. În sfârșit, cea mai modernă arenă a Bucureștiului de atunci, Sala Polivalentă, a fost rezervată competiției de gimnastică, în care a strălucit Nadia Comăneci – acela a fost cel mai important concurs organizat la noi în care a evoluat „Zeița de la Montreal”.

Concursul de lupte s-a desfășurat în Patinoarul „23 August” (Foto: Muzeul Sportului)

Trebuie spus, totodată, că singura competiție sportivă care a condus la dezvoltarea unei zone din România a fost Universiada de iarnă din 1951. Până atunci, Poiana Brașov se menținuse în limita unor dotări naturale. În urmă cu 75 de ani, organizarea unor competiții sportive acolo a presupus ridicarea Hotelului Sport și a telefericului spre Postăvarul, în lungime de 2.150 de metri. Imediat stațiunea s-a dezvoltat, ajungând să fie astăzi cea mai cunoscută din Carpați, la noi.

Biletele au fost date prin întreprinderi

Universiada 1981 a reprezentat un succes și datorită prezenței bucureștenilor la concursuri, în special la cele de atletism. Deși fotbalul n-a figurat în program, oamenii au acordat atenție competiției mai cu seamă că în acele vremuri nici nu existau prea multe moduri în care să-ți petreci timpul liber. Biletele de acces au fost distribuite, în principal, prin întreprinderi. Se știe că pe atunci prezența la unele competiții sportive era „sarcină de partidă sau de sindicat”, iar oamenii erau aduși în arene prin „scoatere din producție”. Disputele au fost difuzate și pe micile ecrane deși încă de pe atunci Televiziunea Română își restrânsese destul de mult orele de emisie. A fost vorba despre transmisiuni alb-negru – cele color aveau să fie făcute, în premieră pentru țara noastră, începând din 23 august 1983, de la obișnuita defilare din acea zi.

„Satul Universiadei”, în Regie

Conform regulilor, la Jocurile Mondiale Universitare sportivii participanți locuiesc împreună, într-un ”sat”, după modelul instaurat la principala competiție polisportivă internațională, Jocurile Olimpice. De altfel, ideea de a-i aduce pe toți atleții în același loc i-a aparținut Baronului Pierre de Coubertin. Iar prima oară când sportivii au locuit în ”Satul olimpic” a fost la ediția din 1924 a JO, găzduită de Paris, și la care rugbyștii români au cucerit prima medalie (bronz) din istoria participărilor noastre.

La Universiada de la București, din 1981, participanții au fost reuniți în Complexul Studențesc Regie. Acolo au locuit, așadar, cei 2.912 sportivi care au concurat în zece discipline. Pentru ca oaspeții să se simtă ca acasă, în 1980 și 1981, au fost finalizate 12 cămine, spre Splaiul Independenței (P01 – P12). Tot atunci au fost date în funcțiune și cea de-a treia cantină din Regie, R3, care putea primi 6.000 de oameni, o spălătorie cu o capacitate de 1.200 kg rufe/oră și un complex comercial cu o suprafață de 1.000 mp.

La amenajarea „Satului Universiadei” au contribuit, prin muncă patriotică, circa 5.000 de studenți ai Institutului Politehnic din București, numeroase cadre didactice, îndeosebi de la catedra de educație fizică și sport, precum și personalul tehnico-administrativ. La Ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale Universitare de vară din urmă cu trei decenii au luat parte, în spectacolul organizat atunci, circa 800 de studenți, care au executat un program de gimnastică.

Berbecuți la proțap în Studențesc-Tei

La final, toată lumea a fost mulțumită. Competitorii, antrenorii și oficialii veniți din toate colțurile lumii au rămas cu impresia banchetului oficial organizat la final, în Complexul Studențesc „Tei” – unde s-au servit, de pildă, berbecuți la proțap. La doar câțiva ani după Universiada din 1981, locuitorii Bucureștiului, ca și cei ai României, începeau să se confrunte cu lipsa alimentelor de bază, precum și cu raționalizarea benzinei sau întreruperea alimentării cu energie electrică a locuințelor. Greu de spus dacă acesta a fost prețul plătit de români pentru organizarea Jocurilor Mondiale Universitare, mai cu seamă că multe dintre lucrări s-au făcut prin muncă patriotică – probabil că de vină pentru situație erau construcțiile faraonice ce tocmai se ridicau în fostul cartier Uranus, mai cu seamă a actualului Palat al Parlamentului.