Miami, zguduit: A treia jucătoare a lumii, spulberată în turul II! Vom avea un nou lider mondial de luni

0
0
Maria Sakkari
Maria Sakkari

Turneul de la Miami Open urmăreşte trendul de la Indian Wells! După primele meciuri, favoritele au căzut pe capete.

Nici n-a început bine Miami Open, că tabloul principal s-a şi golit deja de multe dintre jucătoarele aflate pe lista capilor de serie. Din păcate, Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a fost printre primele sportive pentru care competiţia s-a încheiat. Pentru că, accidentată, constănţeanca nici n-a mai apărut pe teren, iar situaţia sa e destul de gravă, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Dacă Halep s-a retras din motive medicale, în schimb, alte vedete au fost învinse, în mod neaşteptat, având în vedere că abia se joacă partide din turul II. 

Svitolina (20 WTA), Emma Răducanu (13 WTA), Pliskova (8 WTA), Kontaveit (7 WTA), Fernandez (22 WTA), Kerber (15 WTA), Ostapenko (12 WTA) şi Sabalenka (5 WTA) au părăsit competiţia după meciurile lor de debut, în a doua fază!

Iar vineri seară, această serie incredibilă de surprize s-a întregit cu o adevărată „bombă“: Maria Sakkari (Grecia, 26 de ani, 3 WTA) a părăsit şi ea turneul. Sakkari, pretendentă la locul 1 WTA după retragerea lui Ashleigh Barty, a pornit cu dreptul în duelul cu Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 25 de ani, 62 WTA): 6-4 în primul set. Apoi însă, grecoaica a fost spulberată, în următoarele două seturi: 1-6, 2-6!

În turul III, Haddad Maia va întâlni învingătoarea duelului Keys (26 WTA) - Kalinina (51 WTA).

Swiatek

Iga Swiatek, 99% noul lider mondial

Eliminarea suferită de Maria Sakkari a scos-o pe aceasta, nu doar de la Miami Open, ci şi din cursa pentru şefia clasamentului WTA. Cum Ashleigh Barty va fi ştearsă din ierarhia mondială, după retragerea ei din activitate, vom avea un nou lider mondial.

Iga Swiatek - foto (Polonia, 20 de ani) a trecut deja pe locul 1 mondial, în clasamentul live, actualizat în timp real. Poloneza are 5.721 de puncte şi va juca în turul II de la Miami, cu Golubic (42 WTA).

Iată cum arată clasamentul live, în acest moment:

1. Swiatek 5.721 de puncte

2. Krejcikova 5.033p

3. Badosa 4.765p

4. Sakkari 4.705p

5. Sabalenka 4.657p

Dintre aceste sportive, doar Swiatek şi Badosa sunt în competiţie, la Miami. Badosa, pentru a trece pe locul 1 mondial, începând de luni, trebuie să câştige turneul. Caz în care va acumula 5.755 de puncte. Altfel, orice alt rezultat o va face pe Swiatek lider mondial, începând de luni.

CITEŞTE ŞI:

Noua regină: Swiatek va fi pe locul 1 mondial de luni! Are o serie ireală şi intră într-un club select

  16 victorii şi 6 înfrângeri are Maria Sakkari, în acest sezon.  
Sport


Ultimele știri
Cele mai citite