"Les Bleus", înălţaţi pe experienţă şi entuziasm

În jurul ultimilor mohicani ai generaţiei de aur, Thuram, Vieira şi Henry, se construieşte o nouă echipă cu tinerii Ribery, Benzema şi Nasri Cu o mentalitate de învingători, creată

În jurul ultimilor mohicani ai generaţiei de aur, Thuram, Vieira şi Henry, se construieşte o nouă echipă cu tinerii Ribery, Benzema şi Nasri

Cu o mentalitate de învingători, creată după chipul şi asemănarea generaţiei lui Zidane, "Cocoşul galic" ţinteşte o nouă finală la un turneu continental.

Echipa naţională a Franţei a ocupat mereu un loc important în istoria fotbalului, chiar dacă trofeele au venit relativ târziu. Pe baza istoriei începute cu legende ca Raymond Kopa şi Just Fontaine s-au format apoi generaţii care au dominat ani la rând fotbalul european şi mondial.

Marile momente din istoria echipei naţionale a Franţei sunt legate de numele a doi jucători exponenţiali din Hexagon, Michel Platini şi Zinedine Zidane. Selecţionata "Cocoşului galic" a câştigat primul trofeu în 1984, când generaţia lui Platini, Giresse, Tigana sau Fernandez a triumfat la Campionatul European.

După 14 ani, tot pe pământ francez, echipa lui Zidane, Henry, Thuram, Vieira, Blanc, Petit şi Barthez, a devenit campioană mondială. Munca începută de selecţionerul Aime Jacquet a fost continuată cu succes de Roger Lemerre, care, după doi ani, a mai adăugat în vitrina Federaţiei Franceze de Fotbal încă un titlu european.

Din echipa de aur a Franţei vor mai merge în Austria şi Elveţia, Lilian Thuram (liderul selecţiilor - 139), Patrick Vieira (căpitanul) şi Theirry Henry (golgheterul all time - 44 goluri).

Organizare ireproşabilă a jocului

De la cele mai fragede vârste, jucătorii francezi învaţă să stea cât mai bine pe teren. Dincolo de tehnica de joc şi de rezistenţa la efort a jucătorilor, echipele din Hexagon pun accentul pe organizarea jocului şi pe presing.
Chiar dacă nu mai are vedetele de odinioară, selecţionata lui Raymond Domenech a impresionat prin felul prin care toţi jucătorii se responsabilizează pe teren atunci când trebuie blocat adversarul.

Cu o fază defensivă făcută "la sânge" şi cu jucători în ofensivă care pot face diferenţa prin tehnica şi imaginaţia arătată în joc, Franţa se anunţă un adversar extrem de dificil. Ambiţiile "cocoşilor" la acest turneu final au fost divulgate de fundaşul William Gallas, care a declarat că orice rezultat în afară de finala competiţiei ar fi un eşec pentru Franţa.

Moştenirea lui Ştefan Covaci

Printre selecţionerii Franţei s-a aflat şi românul Ştefan Covaci (foto). După doi ani petrecuţi la marele Ajax al anilor '70, soldaţi cu două trofee ale Cupei Campionilor Europeni, Covaci a fost angajat ca selecţioner de Federaţia Franceză de Fotbal, între anii 1973 - 1975.

Tehnicianul român a reuşit să pună bazele unor echipe reprezentative valoroase, care, ulterior, au reuşit calificarea la Jocurile Olimpice din 1976 şi la Campionatul Mondial din 1978. Ştefan Covaci a contribuit la istoria fotbalului francez fiind, printre alţii, unul dintre artizanii înfiinţării centrului de la Clairefontaine, pe unde au trecut jucători ca Thierry Henry.

Printre fotbaliştii pe care tehnicianul român i-a avut sub comandă în cei doi ani de mandat, s-a numărat şi actualul selecţioner al Franţei, Raymond Domenech.

Franţa pe scurt

Suprafaţă: 674.843 km2 (de 2,83 de ori mai mare decât cea a României).
Populaţia: 60.656.178 de locuitori în Franţa metropolitană (de 2,7 ori mai mare decât cea a României).
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este de 30.100 dolari anual.
Republică prezidenţială.
Membru fondator al NATO şi UE.
Notre-Dame din Paris este cea mai populară catedrală din lume (12 milioane de turişti anual), iar Luvru este cel mai vizitat muzeu (7,5 milioane de turişti anual).

Modelul cultural politic şi social al României

Franţa contemporană este una dintre cele mai moderne state de pe glob şi una dintre forţele economice ale Uniunii Europene.

Actualul sistem politic, construit în 1958 - a V-a Republică Franceză - reprezintă un hibrid între un sistem de guvernare prezidenţialo-parlamentar, care poate răspunde cu mai mult succes experienţelor parlamentare eşuate, încercate până atunci.

Bazele actualului sistem politic au fost puse în 1789, în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, documentul declarativ al Revoluţiei franceze. Reconcilierea cu Germania, simbolizată de întâlnirea dintre preşedintele francez, Francois Mitterrand, şi cancelarul german, Helmuth Kohl, imediat după sfârşitul Războiului Rece, s-a dovedit pilonul central al construcţiei europene din ultimele două decenii.

Populaţia Franţei este astăzi de peste 60 de milioane de locuitori, însă, cu toate acestea, naţionala de fotbal se poate oricând confunda cu echipa de fotbal a unui stat african, datorită faptului că majoritatea fotbaliştilor sunt de culoare.

Jean Marie Le Pen, liderul extremiştilor francezi, declară de altfel în mod constant că în Naţionala Franţei joacă prea mulţi fotbalişti de culoare. Cel mai bun fotbalist francez din ultimele două decenii este chiar un algerian, Zinedine Zidane.

Cultura franceză

Renaşterea franceză a lăsat moştenire Palatul Versailles, construit în stilul baroc, dar şi alte opere, aşa cum sunt Domul Invalizilor sau Piaţa Stanislav din Nancy. Revoluţia franceză a impus neoclasicismul. În acest stil au fost construite Pantheonul parizian şi Capitoliul din Toulouse. În perioada imperială au fost ridicate Arcul de Triumf şi bazilica Marie Madeleine.