Lazio este în formă
Adversara lui Dinamo din turul trei preliminar al Ligii Campionilor şi-a prezentat miercuri seară lotul şi a învins locul trei din Grecia, Panathinaikos Atena Formaţia pregătită de Mircea
Adversara lui Dinamo din turul trei preliminar al Ligii Campionilor şi-a prezentat miercuri seară lotul şi a învins locul trei din Grecia, Panathinaikos Atena
Formaţia pregătită de Mircea Rednic joacă în această seară, de la ora 20:30, un meci de campionat la Piatra Neamţ, contra Ceahlăului antrenat de Viorel Hizo. Apoi, marţi va disputa la Roma prima manşă cu Lazio. Două confruntări care se anunţă capitale pentru antrenorul campioanei. Două eşecuri la rând ar şterge cu buretele parcursul excelent al "câinilor" din sezonul trecut.
În ultimul meci de pregătire, contra grecilor de la Panathinaikos, Lazio a reuşit să se impună la limită, scor 2-1 (1-1), marcator Pandev (min. 24 şi 77) pentru romani, respectiv N'Doye (min. 29) pentru eleni. Partida a avut loc pe stadionul Flaminio din Roma şi au asistat 11.500 de spectatori. La meci au asistat şi doi reprezentanţi ai clubului Dinamo, antrenorul Mircea Rednic şi administratorul delegat Cornel Dinu. Antrenorul lui Lazio, Delio Rossi, a utilizat în acest joc următorul 11: Ballotta (min. 83 Berni) - Scaloni (min. 70 De Silvestri), Stendardo, Cribari, Zauri (min. 84 Kolarov), Behrami (min. 77 Mudingayi), Ledesma (min. 78 Baronio), Mutarelli (min. 87 Manfredini), Mauri, Pandev (min. 80 Delnero), Inzaghi (min. 78 Tare). Meciul a fost presărat cu durităţi, grecul Salpingidis fiind eliminat în minutul 53 pentru un fault dur la Stendardo.
"Nu e Inter, Juventus sau Milan, dar Lazio este o formaţie care m-a impresionat. Fotbaliştii lor fac ceea ce vor în teren. Din moment ce au fost cap de serie, înseamnă că sunt favoriţi în dubla cu noi, însă nu trebuie să ne temem", a spus Rednic.Site-ul oficial al formaţiei italiene anunţă şi preţurile biletelor pentru meciul Lazio - Dinamo, între 20 şi 70 de euro, dar comite şi o inexactitate: susţine că preşedintele roş-albilor este Giovani Becali. Fostul impresar a părăsit clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare acum un an şi jumătate, invocând probleme medicale.





















































