Ionuţ Popa: "N-avem bani de cantonamente, vom face pregătirea la stadion"

Programată iniţial pentru această săptămână, şedinţa Comitetului Director al clubului CSMS Iaşi, care va trebui să lămurească în mare măsură planul de bătaie pentru retur, a fost amânată. Absenţa primarului Gheorghe Nichita din localitate i-a determinat pe cei din conducerea clubului să amâne luarea unor decizii importante pentru club, anunţă liga2.ro.
"Eu am vrut să facem şedinţa Comitetului Director astăzi, dar am înţeles că ceilalţi membri nu pot participa la şedinţă în această săptămână, primarul Gheorghe Nichita fiind şi dânsul plecat. Prin urmare, am fost nevoit să amân discuţiile. Cred că trebuie să analizam cât mai repede ce s-a făcut în această perioadă, de la jucători, antrenori şi până la conducători, după care să ştim exact ce trebuie făcut în continuare", a declarat preşedintele Comitetului Director al CSMS, Leonida Antohi.
"Eu am creionat deja planul de pregătire pentru pauza de iarnă, am şi o listă cu jocuri amicale, dar totul depinde de şedinîa Comitetului Director. Oricum, eu cred că, în această sărăcie în care ne aflăm noi, nu are rost să mai facem vreun cantonament montan. Cred că, în prima parte a pregătirii, ne putem antrena la stadionul Emil Alexandrescu. Avem aici un teren sintetic, o cantină şi un cantonament unde pot sta jucătorii, aşa că nu mai are rost să cheltuim banii", a adăugat şi antrenorul principal Ionuţ Popa.




















































