Inter ia viteză în Serie A: Cristi Chivu, salvat de copilul său de suflet. Ironie din interior la adresa românului
0Inter nu a ratat șansa de a distanța în fruntea clasamentului din Serie A, chiar dacă s-a chinuit teribil cu codașa Lecce, într-o restanță din etapa a 16-a. A fost 1-0 pentru milanezi, care au 6 puncte peste AC Milan (un meci mai puțin) și Napoli, care s-a împiedicat cu Parma (0-0).

Chiar dacă a controlat în totalitate partida cu adversara de aseară, echipa lui Cristi Chivu nu a reușit să perforeze poarta lui Lecce decât spre final. Românul a hotărât să-și menajeze o parte a jucătorilor care au dus greul în acest campionat, însă, în disperare de cauză, i-a introdus după pauză pe Lautaro Martinez, Frattesi, Pio Esposito și Luis Henrique. Iar schimbările s-au materializat pe tabelă, puștiul crescut de Chivu la academia lui Inter punctând după o fază în care a mai fost implicat un alt nou-intrat, Lautaro Martinez.

Pentru victoria chinuită cu Lecce, Cristi Chivu a primit nota 6,5 din partea jurnaliștilor de la Tutto Mercato Web. Aceștia au remarcat curajul lui Chivu de a schimba sistemul în actul secund. ”Vede o oportunitate bună de a roti jucătorii și îi lasă să se odihnească pe unii dintre oamenii săi de bază, în primul rând pe căpitanul Lautaro. Poate că elevii săi au subestimat dificultatea confruntării, însă Inter a avut o abordare moale pe toată durata primei reprize.
A cules roadele unei mutări curajoase
Repriza a doua începe mai bine, iar pentru a schimba cursul jocului nu ezită să treacă la un 3-4-3, cu trei atacanți centrali folosiți simultan. Culege roadele acestei mutări curajoase, găsind golul decisiv cu cel mai tânăr dintre cei trei, apoi închizând partida prin revenirea la un mai prudent 3-5-2. Curajul nu este niciodată ceva de la sine înțeles. Și de această dată a dat roade”, au scris italienii.
Deși prestația formației sale a fost moale, Cristi Chivu s-a bucurat excesiv la gol și la finalul partidei. Chiar responsabilii paginii de Facebook a lui Inter au făcut glume pe seama românului, publicând o fotografie cu explozia antrenorului, însoțită de un comentariu ironic: o reacție calmă și pașnică.























































