ÎNOT: Nou record naţional pentru Răzvan Florea!
Joi au continuat la Piteşti întrecerile Campionatelor Naţionale de înot în bazin olimpic (50 m), eroul zilei fiind tot constănţeanul Răzvan Florea, care a stabilit un nou record naţional, de data asta în proba de 100 m spate - 54sec15/100, după ce în prima zi reuşise aceeaşi performanţă şi la 50 m spate (25sec21/100).
Vechiul record, îi aparţinea aceluiaşi sportiv - 54sec81/100 şi fusese stabilit anul trecut la JO de la Beijing. Răzvan Florea şi-a adjudecat şi proba de 200 m mixt, în care a fost cronometrat în 2min 06sec 34/100.
Proba feminină de 100 m liber s-a încheiat cu o mare surpriză, tânăra dinamovistă Ionela Cozma reuşind să o învingă, în 56sec 37/100 pe multipla campioană Camelia Potec (Steaua) - 57sec 39/100. În schimb, Camelia Potec s-a impus la 200 m mixt, în 2min 20sec 16/100 şi la 1.500 m liber, în care şi-a luat revanşa în faţa Ionelei Cozma, câştigând în 16min 09sec 23/100. Cozma a sosit la peste 2 minute - 18min 10sec 35/100.
Iată ceilalţi câştigători ai finalelor disputate joi în bazinul olimpic din Piteşti:
Feminin:
100 m spate: Valentina Brat (Steaua) - 1min 06sec 09/100
Masculin:
100 m liber: - Norbert Trandafir (Dinamo) - 50sec 09/100
800 m liber: Cătălin Cosma (CSM Braşov) - 8min 03sec 12/100





















































