Început nefast de 2017 şi pentru Horia Tecău
0Sezonul nu a început sub cele mai bune auspicii pentru Horia Tecău, cel mai bun jucător român de dublu, şi pentru partenerul său, olandezul Jean Julien Rojer.
Ei au fost eliminaţi în primul tur al probei de dublu de la Brisbane. Ei au fost învinşi cu scorul de 6-4, 6-4 de favoriţii 4, Daniel Nestor/ Edouard Roger Vasselin. Aşa cum declara românul la plecarea din ţară, participarea la Brisbane şi la Sydney va fi folosită de perechea Tecău/ Rojer ca un antrenament pentru Australian Open, acolo unde cei doi şi-au propus cucerirea titlului.
Important e totuşi că ei se pot antrena împreună, pentru că spre deosebire de anii precedenţi, acum nu a mai existat acea pregătire de iarnă în Miami, unde se puteau antrena şi puteau pune la punct o tactică pentru sezonul următor. Acum, fiecare dintre cei doi a făcut antrenamente separat, reunindu-se abia pe 28 decembrie, la Brisbane.