Ilie Stan: ”Echipa are potență, s-a comportat bine”
0Antrenor al Stelei, Ilie Stan n-a acuzat ratarea calificării, ci, din contră, a remarcat modul în care s-a comportat echipa sa. El i-a luat apărarea lui Tătărușanu.
Fostul internațional a declarat la Sport.ro: ”Am făcut un joc bun. Jucătorii au fost descumpăniți. Acum, ne vom concentra pe campionat. De ce să n-avem şanse la titlu? Se poate întâmpla orice. Jucătorii cresc de la meci la meci. Eu sunt cel care trebuie să iau cea mai bună decizie. Echipa are potenţă. A pus presiune pe adversar, dar jocul greşeala aşteaptă. Cred că dacă înscriam în repriza a doua, soarta era alta. Vreau să felicit echipa, care s-a comportat foarte bine. Și la cum ne prezentăm acum, în timp scurt vom pune probleme".
Atunci când a aflat că Gigi Becali a spus că Tătărușanu nu va mai vedea poarta Stelei, Ilie Stan a reacționat astfel: "Vom vedea! Vom analiza şi vom vedea dacă-l mai folosim sau nu. Nu pot să comentez acum. Tătăruşanu este afectat, însă nu putem să-i luăm capul”.