Hermannstadt, depunctare uriașă: Clasamentul, aruncat în aer

0
Publicat:

Clubul FC Hermannstadt a fost sancţionat cu deducerea a 9 puncte în clasamentul Superligii de fotbal, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor din 13 decembrie, potrivit site-ului FRF, penalizare pe care gruparea sibiană o consideră ''nemeritată şi injustă''.

Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt
Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt

''În cei 7 ani şi jumătate de (scurtă) existenţă, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film. Iată că acum, în prag de sărbători, primim 'cadou' în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situaţia este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată şi injustă. Depunctarea ne-a fost dictată de către Administraţia de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se ţină cont de noul plan de reorganizare AFC Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu şi a intrat deja în aplicare'', se arată în comunicatul publicat de club joi seara, pe Facebook, sub titlul ''Demers de transparenţă #FCH''.

''Prin urmare, îi asigurăm pe toţi suporterii FCH şi pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală şi morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic şi mai ales a acestor fotbalişti minunaţi care ne-au făcut pe toţi să fim atât de mândri! Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunţa sub nici o formă! Nu ne batem joc şi nu vom permite nimănui să facă aşa ceva! Ştim că avem dreptate şi este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) din Lausanne, Elveţia, ne va recunoaşte acest fapt! Aşa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înţelegerea, răbdarea şi susţinerea tuturor suporterilor noştri. Contează enorm! Sibiul are fotbal!'', se mai arată în comunicat.

FC Hermannstadt a încheiat anul cu 33 de puncte câştigate pe teren (care i-ar aduce locul 6 în clasamentul Superligii), cel mai bun bilanţ dintre cele trei nou-promovate, însă din cauza penalizării de 9 puncte se află pe locul 9, cu 24 de puncte.

Clasamentul Superligii după depunctarea celor de la Hermannstadt

1. Farul Constanța 21 13 6 2 42-19 45

2. CFR Cluj 21 14 2 5 34-19 44

3. FCSB 21 11 5 5 36-25 38

4. Rapid 21 11 5 5 27-19 38

5. CS U Craiova 21 11 5 5 27-21 38

6. Sepsi 21 9 5 7 35-17 32

7. Petrolul Ploiești 21 9 3 9 21-24 30

8. Voluntari 21 6 8 7 19-20 26

9. Hermannstadt 21 9 6 6 26-20 24*

10. „U“ Craiova 1948 21 6 5 10 21-24 23

11. FC Argeș 21 6 5 10 17-30 23

12. Chindia Târgoviște 21 5 6 10 22-30 21

13. Botoșani 21 4 9 8 17-34 21

14. Universitatea Cluj 21 4 7 10 14-23 19

15. UTA 21 4 7 10 18-29 19

16. Mioveni 21 1 6 14 13-35 9

La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.

*Hermannstadt, penalizată cu 9 puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite