Hagi a mai pierdut un record. Nu mai e fotbalistul român cu cele mai multe meciuri în cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recordurile lui Gheorghe Hagi încep să cadă unul câte unul
Recordurile lui Gheorghe Hagi încep să cadă unul câte unul

După recordul de selecţii la echipa naţională, pe care l-a pierdut în faţa lui Dorinel Munteanu, Gică Hagi şi.a pierdut supremaţia şi la alt capitol.

Regele nu mai este fotbalistul român cu cele mai multe meciuri în cupele europene. Pe primul loc în acest clasament a urcat Răzvan Raţ, care a ajuns la 96 de partide, în vreme ce Hagi are numai 95. Raţ a jucat pentru prima dată în competiţiile europene intercluburi pe 24 august 2000, în partida Mika Aştarak - Rapid 1-0, din Cupa UEFA. Dintre cele 96 de meciuri aflate în palmaresul lui raţ, 57 au fost în Liga Campionilor, iar restul în Cupa UEFA. El a marcat un singur gol în Europa, acum doi ani, contra lui Sporting Braga, dar acela a fost golul 100 pentru Şahtior în cupele europene.

În condiţiile în care a pierdut şi acest record, Hagi mai are doar două care încă n-au fost doborâte. Primul este cel al golurilor la naţională, 35, faţă de 34 câte are principalul urmăritor Adrian Mutu. Al doilea este cel al banderolelor de căpitan al tricolorilor. Hagi a purtat de 65 de ori banderola, pe poziţia secundă fiind Chivu, de 51 de ori căpitan al naţionalei.  

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite