Gallovits, în turul doi la Bogota
0
Edina Gallovits
Jucătoarea de tenis Edina Gallovits s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Bogota (Columbia), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.
Gallovits a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-1, pe Lourdes Dominguez Lino (Spania) şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu învingătoarea partidei dintre Gisela Dulko (Argentina), cap de serie numărul unu, şi Mathilde Johansson (Franţa).
Pentru accederea în turul secund, Gallovits va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.950 de dolari.
Jucătoarea Elena Bogdan a ratat calificarea pe tabloul principal de la Bogota. Bogdan a fost învinsă, în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/4) de Laura Pous Tio (Spania).