„Furaţi“ la jucători. De ce Irlanda de Nord „creşte“ fotbalişti, dar îi pierde în favoarea Irlandei
0Teoretic, fotbalul e independent. N-are treabă cu politica. Practic, de multe ori nu e aşa. Iar când intervine şi religia, cocktailul devine exploziv şi nu face deloc bine „Sportului-Rege“. De mulţi ani, din cauza repercusiunilor unei înţelegeri politice şi a regulilor FIFA, Irlanda de Nord pierde mulţi fotbalişti talentaţi în favoarea Irlandei.
Pe lângă faptul că are o populaţie de aproape trei ori mai mică decât vecina din sud, şi evident o plajă mai redusă de a recruta jucători, Irlanda de Nord îi mai şi pierde, de multe ori, pe cei valoroşi.
Motivul? Deşi au evoluat pentru „alb-verzi“ în meciuri amicale, pot să-şi schimbe opţiunea şi să debuteze apoi oficial pentru Republica Irlanda.
Totul datorită unor norme FIFA privind eligibilitatea, care a urmat practic ideile unei înţelegeri politice din 1998, Acordul de la Belfast, între guvernele britanic şi irlandez şi susţinut de majoritatea partidelor politice nord-irlandeze.
În urma acestuia, printre altele, cetăţenii născuţi în Irlanda de Nord pot opta pentru cetăţenia britanică sau cea irlandeză.
Strict pe plan fotbalistic, rezultatul a fost că de multe ori federaţia nord-irlandeză descoperea jucători talentaţi, care evoluau pentru naţionalele de juniori sau tineret, sau chiar în amicale pentru naţionala mare, însă care erau apoi „furaţi“ de naţionala Irlandei. Doar în ultimii ani, Darron Gibson (Everton), Shane Duffy (Blackburn) sau Marc Wilson (Stoke) au urmat acest drum.
Primul selecţioner catolic în ultimii 50 de ani
Rasismul şi sectarianismul sunt des întâlnite în fotbalul nord-irlandez, iar tradiţional la cârma acestei naţionale s-au aflat doar selecţioneri de religie protestantă. În 2011, situaţia s-a schimbat, odată cu numirea lui Michael O’Neill, actualul selecţioner, primul antrenor catolic al „verzilor“ în ultimii 50 de ani! De altfel, Michael O’Neill (45 de ani) a fost iniţiatorul unor schimbări la naţionala nord-irlandeză şi printre cei care s-au luptat cel mai mult pentru a stopa afluxul posibilelor talente spre sud.
„Trebuie să ne creştem jucătorii şi să reuşim să le menţinem fidelitatea“, a spus O’Neill, care a avut şi câteva reuşite în această direcţie. Cea mai importantă lovitură a fost Shane Ferguson (23 de ani), o extremă care evoluează pentru Newcastle, şi care la venirea lui O’Neill era gata să schimbe „barca“ şi să evolueze pentru Irlanda, deşi jucase pentru naţionalele de juniori şi tineret ale Irlandei de Nord.
Alţii au ales însă sudul, şi asta din cauza (datorită) religiei. Precum James McClean, de la Wigan, un fotbalist născut la Derry, al doilea oraş, ca mărime, din Irlanda de Nord. „Cred că orice jucător catolic care spune că se simte ca acasă la meciurile de la Belfast minte. E imposibil, mai ales când auzi acele cântece şi scandări sectariene“, şi-a explicat McClean decizia de juca pentru Irlanda.
Cum a apărut Irlanda de Nord
În 1921, Irlanda a fost împărţită printr-un act al Parlamentului Britanic, acţiune care a produs modificări importante la nivelul societăţii aproape imediat. Nordul a rămas din acel moment un stat integrat Marii Britanii, în timp ce Sudul a devenit o ţară independentă, din 1922.
Mare parte a populaţiei din Irlanda Nord era în acei ani de religie protestantă, mulţi fiind urmaşi ai coloniştilor britanici, dar exista şi o importantă minoritate catolică, una republicană, ca orientare, care dorea unirea cu Irlanda. În 1998 s-a semnat acordul de la Belfast, care a pus capăt a trei decenii de violenţă sectară.
În privinţa religiei, situaţia s-a schimbat în ultima perioadă. Potrivit recensământului din 2011, 42% dintre nord-irlandezi sunt protestanţi, iar 41% catolici.
Se încarcă comentariile...
