FOTO Nistor la Craiova, Dinamo, pusă într-o situaţie penibilă: Toate cifrele transferului începutului de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Nistor a avut 16 meciuri şi patru goluri în primele 22 de etape din acest campionat
Dan Nistor a avut 16 meciuri şi patru goluri în primele 22 de etape din acest campionat

Dinamo a ajuns o echipă atât de mică, încât, pentru a „supravieţui“ din punct de vedere financiar, a fost nevoită să-şi vândă căpitanul pentru o sumă ridicolă!

Dinamo merge din rău în mai rău şi, atunci când ai impresia că mai jos de atât nu se poate, şefii clubului ne arată că, în mandatul lor, orice e posibil!

Ajunsă în play-out în ultimele două sezoane, formaţia din „Ştefan cel Mare“ se pregăteşte să facă „tripla“ în acest sezon şi să joace, iarăşi, pentru evitarea retrogradării. Echipa a încheiat 2019 cu trei înfrângeri la rând în campionat şi e pe locul 9 din 14, la şapte puncte de poziţia a 6-a, ultima care duce în play-off. 

Cum mai sunt patru etape din sezonul regulat (adică 12 puncte rămase în joc) şi Dinamo tocmai şi-a vândut şi cel mai bun jucător, e clar că nimeni din club nu se mai gândeşte la play-off. De fapt, singurul obiectiv e rămânerea pe linia de plutire din punct de vedere finanicar.

Aşa se şi explică faptul că, astăzi, s-a oficializat trecerea lui Dan Nistor (31 de ani) la CS U Craiova pentru doar 275.000 de euro! Mutarea a fost anunţată pe pagina de Facebook a oltenilor. La noua sa echipă, Nistor va avea un salariu lunar de 14.000 de euro, după ce a primit şi 120.000 de euro la semnătură. Contractul e valabil pentru două sezoane şi jumătate.

Pe lângă faptul că şi-a pierdut jucătorul emblematic, Dinamo a fost pusă şi într-o situaţie penibilă: a fost nevoită să şteargă chipul lui Nistor, imprimat pe autocarul echipei!

Acest caz a fost comentat şi de oficialul roş-albilor, Florin Prunea, la microfonul Digi Sport: „Păi, nu mai e (n.r. – chipul lui Nistor pe autocar). M-am uitat şi eu acum. L-am întrebat şi eu pe Tyson (n.r. – şoferul autocarului). Cică a fost vremea...a bătut vântul puţin mai tare pe aici şi i-a luat urechile şi, după aceea, i-a luat şi.. capul“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite