Fotbalist din Liga I, la un pas de septicemie: Dan Nistor a fost salvat în ultimul moment de medic
0Dan Nistor, marcatorul golului egalizator pentru Pandurii Târgu-Jiu în meciul cu Steaua, disputat luni, în Ghencea (2-2), a fost la un pas de o situaţie fatală.
În vârstă de 26 de ani, mijlocaşul a fost aproape de septicemie, după cum relatează „Fanatik“: „Când ţipam, urlam de durere! Pur şi simplu simţeam că-mi explodează capul! Nu ştiam care sunt motivele şi nici nu bănuiam că totul mi se trage de la o lucrare la măsele. Dacă nu era soţia mea, probabil eram mort.
Ea m-a salvat. S-a dus într-o zi la medic şi mi-a zis şi mie dacă nu vreau să mă duc cu ea. Când m-a văzut, stomatologul s-a închinat. Mi-a zis că dacă mai stăteam o săptămână, mă întâlneam şi vorbeam cu Dumnezeu. E bine că nu o voi face momentan şi voi mai juca în Liga I. Am stat puţin pe masa de operaţii, am luat antibiotice până acum câteva zile şi important e că s-au rezolvat problemele“.
Tehnicianul de la Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a completat pentru aceeaşi sursă: „A fost o situaţie periculoasă care. dacă dădea în septicemie, făcea ca în acest moment să vorbim de Nistor la trecut. Situaţia a fost foarte, foarte gravă, dar bine că acum jucătorul este recuperat“.
Cifrele lui Dan Nistor
26 de ani
2013 este anul în care a semnat pentru Evian, contractul fiind prevăzut până în 2017;
2014 este anul în care a fost împrmutat la Pandurii Târgu-Jiu până în vara acestui an.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Pandurii Târgu-Jiu - Viitorul Constanţa: 1-1. Egalul care nu ajută pe nimeni