FOTBAL: Răzvan Lucescu: "Nicoliţă va fi convocat" | adevarul.ro

FOTBAL: Răzvan Lucescu: "Nicoliţă va fi convocat"

Publicat:
Ultima actualizare:
0
FOTBAL: Răzvan Lucescu: "Nicoliţă va fi convocat"
FOTBAL: Răzvan Lucescu: "Nicoliţă va fi convocat"

Selecţionerul României nu este foarte încântat de situaţia fotbaliştilor români care evoluează în campionatele străine din Europa.

"Avem dificulţăţi cu jucătorii de afară. Ei nu evoluează dintr-un motiv sau altul, fie sunt accidentaţi, fie din alte motive. Nu mai e ca în alte vremuri, când aveam fotbalişti la cele mai importante echipe din străinătate. Naţionala României nu a înregistra, de-a lungul istoriei, un rezultat extraordinar, doar un sfert de finală la Campionatul Mondial 1994. Din punct de vedere al jocului, România nu arată rău. La meciul cu Austria nu am fost răbdători şi lucizi, am intrat cu ei într-un joc de contre. Când nu marchezi la ocaziile create, adversarii se agaţă de toate mingile. Noi am greşit când am făcut faulturi la mijlocul terenului", a spus Lucescu jr la sport.ro.

"Au fost jucători care mi-au spus că poate ar fi mai bine să nu-i convoc, după meciul cu Franţa. Trebuie să înţelem naţionala că nu este echipă de club, aici trebuie să ai valoare de formaţie reprezentativă. Urmărim rezultatele bune, să vedem anumiţi jucători, pe cine ne bazăm. Sunt mai multe aspecte, criteriile rămân aceleaşi: 1. jucători de mare valoare care vor fi convocaţi mereu. 2. jucătorii care au trecut pe la naţională şi au lăsat o impresie bună. 3. forma de moment a unuia, dar nu că a dat un gol spectaculos, ci urmărind evoluţia pe parcursul perioadei dintre convocări. Probabil că Nicoliţă va fi convocat".

"Jucătorii noştri se integrează mai greu afară. Fotbaliştii-vedetă de la noi ajung să se lupte cu vedetele de afară şi pot fi înţeleşi mai greu. Nu mai suntem puternici ca înainte, jucătorii cedează, se mai întorc..."

"Niciun patron nu are voie să vorbească despre Marica la modul că este vagabond. Cu astfel de intervenţii se greşeşte, este vorba de naţională".

Despre meciul cu Serbia: "O partidă foarte importantă. Serbia este o echipă sub a Franţei, ca organizare şi valoare individuală. Sârbii sunt pe val, le-au ieşit aproape toate. Am studiat jocul lor, au câştigat la Constanţa cu şansă, la mingile bâlbâite de noi, i-au ajutat soarta. Dacă ne bat pe noi, sârbii sunt calificaţi. Atmosfera va fi terbiliă, ceea ce e foarte bine, asta întâreşte jucătorii noştri. Am dorinţa să ieşim neînvinşi din această confuntare. Stankovici e foarte puternic, Milan Jovanovici şi Milos Krasici cu vitezăp pe benzi, şi cu Zigici foarte bun la cap în atac".

Despre posibilii convocaţi: "Am o listă cu 30-40 de jucători pe care îi observ. Radu Ştefan (n.r. - Lazio) nu este deocamdată, pentru acest meci cu Serbia, pe lista mea. Lobonţ va fi important din campania viitoare de calificare".

Despre Mutu: "El vine după o perioadă dificilă. A avut o operaţie la genunchi, nu a fost prezent în contactele de pe teren. Se produc nişte dezechilibre. El se străduieşte, se bate, nu vrea mingea la picior... Adrian aleargă pe teren. L-am văzut într-un meci al Fiorentinei cum se bătea la cap"

Despre Chivu: "El este un jucător fantastic. E extraordinar, un jucător de vestiar. Cristi a jucat unde i-a cerut antrenorul, se simte cel mai bine fundaş central, eu acolo îl văd. Are un control bun, are o tehnică deosebită, ajută construcţia."

Despre Rădoi:  "Poate juca şi mijlocaş. El  însă se înţelege bine cu Chivu în defensivă".

Despre Săpunaru: "Postul de fundaş dreapta este deficitar. în ţară, nu sunt jucători de echipă naţională. Îi avem doar pe Dănănae, Maftei şi Săpunaru. Cristi a jucat un an la Porto, l-a ajutat ritmul meciurilor. S-ar putea ca anul viitor să fie necesar. Nu poţi sta într-un singur fundaş dreapta. La club poţi să improvizezi cu un mijlocaş dreapta în apărare, dar la naţională, nu".

Amicale cu Polonia şi Israel (martie)

Despre fraţii Costea: "Florin nu convinge, iar Mihai joacă la echipa de tineret, nu pot să-l iau de-acolo".

Despre Marius Constantin: "El nu era pe lista jucătorilor pe care să-i observăm, dar a sărit în ochi după începutul de campionat. Am vorbit şi cu Hizo, care mi-a spus că Marius s-a schimbat în pregătire. Am vrut să-l iau pe Găman, dar am decis să-l las la tineret, şi aşa am ajuns la Constantin".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite