FOTBAL: Mourinho a lăudat prestaţia avută de Manchester United | adevarul.ro

FOTBAL: Mourinho a lăudat prestaţia avută de Manchester United

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Jose Mourinho, antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, a declarat că Manchester United poate câştiga tot în acest sezon, deoarece a ajuns "la apogeu", relatează AFP.

În optimile de finală ale Ligii Campionilor, Inter a fost eliminată de Manchester United (0-2 pe Old Trafford, după 0-0 în tur). ''Nu trebuie să fim duri cu echipa noastră. Am făcut un meci mare împotriva unei echipe mari, dar n-am avut noroc. După golul primit, am continuat să ne facem jocul, am avut trei ocazii în prima repriză, mai multe ca Manchester. Am şutat în bară de la trei metri, atunci ar fi trebuit să fie gol, după părerea mea. Am întâlnit însă o echipă care a arătat de ce este campioana Europei. Nu vom câştiga Liga Campionilor, dar ne rămâne il Calcio'', a spus Mourinho, adăugând că analizează din ce motive de patru sau cinci Inter nu reuşeşte să ajungă prea sus în Liga Campionilor. ''Jucătorii mei au dat totul'', crede Mourinho. 'Lumea nu trebuie să-i critice, să se îndoiască de ei. Am făcut un meci bun. Am evoluat conform potenţialului nostru. Trebuie să ne uităm însă ce echipă am avut în faţă, la ce intensitate a jucat. Anul viitor, jucătorii mei fi cu un an mai în vârstă, vor avea mai multă experienţă. Liga Campionilor nu e o competiţie pe care o câştigi doar prezentându-te pe teren. Ca să o câştigi, prima metodă e să cheltuieşti mult. A doua e să construieşti. Înainte s-o câştige, Manchester a pierdut nişte meciuri. Chelsea a fost eliminată în trei semifinale înainte să ajungă în finală. Miracolele se întâmplă rar'', a spus antrenorul. Întrebat dacă Manchester e mai puternică decât în perioada când el o pregătea pe Chelsea, Mourinho a răspuns: ''Echipa e aceeaşi. Berbatov e singurul nou apărut în echipa-tip. Sunt însă patru sau cinci ani de când joacă împreună. Erau tineri, acum nu mai sunt. Au probabil o medie de vârstă de 26 sau 27 de ani. Sunt la apogeul carierei. Au experienţă, au calitate, au o condiţie fizică excepţională, care le permite să joace la intensitate maximă. Pot să câştige tot.''

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite