FOTBAL: Mazilu a înscris un gol în Metalurg Zaporoje-Arsenal Kiev, scor 2-1
0Internaţionalul român Ionuţ Mazilu a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Arsenal Kiev, a pierdut-o, sâmbătă, în deplasare, scor 1-2, cu Metalurg Zaporoje, în etapa a 8-a a campionatului ucrainean.
Atacantul a fost integralist pentru Arsenal şi a înscris în minutul 43, în timp ce golurile gazdelor au fost reuşite de Arjanov (7) şi Kaskov (90).
Mazilu a ajuns la trei goluri marcate în cele 8 jocuri disputate pentru formaţia ucraineană în acest sezon, la care se adăugă şi o reuşită în Cupă.
În urma înfrângerii de sâmbătă, Arsenal rămâne cu 9 puncte acumulate după 8 meciuri şi a coborât până pe poziţia a 9-a în clasament.