FOTBAL: Mai multe cluburi din Bundesliga, aproape de faliment

Pentru prima oară în ultimii 5 ani, cluburile germane de fotbal din primele două divizii se aşteaptă la o degradare a situaţiei lor financiare, din cauza crizei economice, a anunţat cabinetul de consultanţă Ernst&Young, în studiul său anual consacrat Bundesliga.
Studiul a fost realizat după analizarea a 34 din cele 36 cluburi de divizia 1 şi 2, relevând că 35 la sută dintre preşedinţi cred că vor înregistra pierderi în 2009, împotriva a 7 la sută în 2008.
Circa 56 la sută dintre conducătorii de cluburi intervievaţi se aşteaptă ca situaţia financiară a Campionatului Germaniei să se degradeze în timpul sezonului următor, 44 la sută rămânând cu speranţa că totul va fi neschimbat. Motivul acestui pesimism rezidă în scăderea aşteptată a activităţii din marile întreprinderi care sponsorizează fotbalul şi a cererii pentru lojile pentru VIP.
'Suporterii vor continua să meargă la stadion şi să asigure astfel reţete stabile', subliniază, totuşi, autorii studiului. 'Recordul de spectatori stabilit sezonul trecut şi lupta indecisă pentru titlul de campion au făcut din Bundesliga o piaţă globală interesantă pentru publicitari', continuă experţii Ernest&Young.
Potrivit preşedinţilor din Bundesliga, campionatul Angliei va fi cel care va suferi cel mai mult de criza economică, în timp ce campionatul Franţei ar trebui să fie cel mai puţin atins. Impactul limitat al crizei asupra finanţelor cluburilor germane se datorează faptului că ele sunt mai puţin îndatorate decât cele engleze, relevă studiul.






















































