Fotbal la foc automat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul dintre echipele mexicane Santos şi Morelia a fost întrerupt în minutul 40, la 0-0, din cauza unor focuri de armă produse în afara arenei. În momentul împuşcăturilor, jucătorii au fugit la vestiare în timp ce spectatorii s-au culcat la pământ, printre scaunele din tribune.

Minutul 40 al meciului Santos Laguna - Morelia, din prima ligă a campionatului mexican, a fost unul de coşmar. Din senin, cei 22 de combatanţi aflaţi în teren au întrerupt o fază de atac a oaspeţilor şi au sprintat spre vestiare. Motivul? În spatele uneia dintre peluze începuse un „război" în toată regula, cu focuri de armă repetate. Evident, panica a pus stăpânire pe cei aflaţi în tribunele arenei din Torreon, aproximativ 5.000 de spectatori făcând ceea ce le-a dictat instinctul.

Astfel, unii au luat-o la fugă spre gurile de ieşire, în timp ce alţii s-au culcat la pământ, printre scaune. Incertitudinea a planat aproape o oră, până în momentul în care preşedintele gazdelor i-a rugat pe fani să rămână la locurile lor pentru a vedea pe ecranele-gigant imagini de la alte partide ale campionatului mexican. Din fericire, în afară de inevitabilele sperieturi,nicio persoană din interiorul arenei n-a avut de suferit.

Un poliţist a fost rănit

Ulterior s-a aflat că focurile au fost trase asupra unui echipaj de poliţie de o persoană rămasă deocamdată necunoscută (în urma incidentului, un singur poliţist a avut nevoie de îngrijiri medicale). Este  posibil ca totul să fie de fapt o reglare de conturi, oraşul Torreon fiind în ultimele luni scena rivalităţii dintre două puternice carteluri de droguri, Sinaloa şi Zetas. „Ne pare rău că trăim astfel de vremuri. Ne cerem scuze suporterilor, jucătorilor de la Morelia, dar şi arbitrilor", a declarat Alejandro Irarragorri, preşedintele lui Santos. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite