FOTBAL: Bayern nu-l cedează pe Ribery nici pentru 70 de milioane de euro

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bayern Munchen nu-l va ceda pe mijlocaşul francez Franck Ribery pentru 70 milioane euro, a anunţat în presă managerul general al clubului, Uli Hoeness, referindu-se la suma pe care Manchester United ar fi gata să o ofere pentru acest transfer.

''Pentru 70 milioane euro, nu-l vom lăsa pe Franck Ribery să plece'', a declarat Hoeness în Kicker.

Managerul bavarez a afirmat de asemenea că, pentru moment, nu a primit ''nicio ofertă concretă, fie că este vorba de Manchester United, de Real Madrid sau de Chelsea''.

Internaţionalul francez, aflat sub contract cu Bayern până în 2011, este dorit de cele mai mari cluburi europene, între care FC Barcelona şi Manchester United, finalistele Ligii Campionilor.

Potrivit presei britanice, Manchester United ar fi oferit clubului bavarez suma de 70 milioane euro pentru Ribery, în cazul unei eventuale plecări a portughezului Cristiano Ronaldo la Real Madrid.

Bayern era interesată, în cazul plecării lui Ribery, de aducerea brazilianului Diego, însă conducătorul de joc al echipei Werder Bremen a semnat astăzi un contract cu pe patru ani cu Juventus Torino. Diego i-a costat pe italieni 25 de milioane de euro şi va avea un salariu de 3,5 milioane de euro pe an.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite