Fostul selecţioner al Australiei cere federaţiei daune de 1 milion de dolari
Fostul selecţioner al naţionalei de rugby a Australiei, John Connolly, a anunţat, marţi, că va deschide un proces împotriva federaţiei şi a directorul general al acesteia, John O'Neill, şi le va cere daune de 1 milion de dolari (670.000 euro) pentru că i-au distrus cariera.
Connolly îi reproşează lui John O'Neill că le-a trimis un mesaj conducătorilor federaţiei, după eliminarea naţionalei de la Campionatul Mondial din 2007, prin care le cerea acestora să îşi reconsidere poziţia faţă de selecţioner. În acelaşi mesaj, directorul general al forului australian mai spune că antrenorul "nu pune deloc preţ pe disciplină în cantonamente", iar "relaţia sa cu federaţia ar trebui încheiată".
De asemenea, O'Neill a fost acuzat şi că a condus împotriva selecţionerului o "campanie de propagandă mârşavă şi răutăcioasă", prin care urmărea să îi facă rău celui din urmă.
John Connolly a cerut cei 1 milion de dolari pentru defăimare, dar şi pentru daune care i-au fost aduse carierei sale, în sensul că nu a mai putut găsi un contract avantajos pentru el după scandalul în care a fost implicat cu federaţia.
Fostul selecţioner, care a mai pregătit şi câte formaţii din Anglia, a plecat de la conducerea echipei naţionale în anul 2007, atunci când "cangurii" au fost eliminaţi în mod surprinzător în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de prima reprezentativă a Angliei, scor 10-12.




















































