Fostul fotbalist exploatează jucătorii sub titlul de fals impresar în România. Clauze aberante, înșelăciuni și contracte abuzive. Sportivii erau taxați la orice pas

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nigerianul Tegbo Best, în vârstă de 32 de ani, a petrecut aproape zece ani jucând în ligile inferioare din România. Din 2023, s-a mutat în zona transferurilor, prezentându-se drept scouter, însă surse și documente din fotbalul românesc sugerează că de fapt acționează ca un impresar FIFA neautorizat.

Tegbo Best  Foto/Facebook
Tegbo Best Foto/Facebook

În urma activității sale, mai mulți fotbaliști africani au ajuns prinși în contracte restrictive și absurde la echipe din Liga 2 și Liga 3, riscând să fie exploatați sau controlați aproape complet de intermediari.

Best susține că responsabilitatea îi aparține unui alt agent FIFA, conaționalul său Mike Ibe, cu care ar fi într-un conflict deschis în România, însă realitatea din teren indică faptul că el gestionează efectiv jucătorii, impunând clauze care îi obligă să accepte condiții foarte grele sau să se supună deciziilor celor care, de fapt, îi controlează. Astfel, sub aparența de scouter, Best operează ca un agent, dar fără nicio certificare oficială.

Cine este Tegbo Dum Mene Best, de fapt

Tegbo Dum Mene Best a venit în România acum peste zece ani și a jucat în ligile inferioare la echipe precum Ungheni, Șelimbăr, Bistrița sau Deva, retrăgându-se în 2023. Căsătorit cu românca Cristina Tegbo, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Best și-a transformat experiența în fotbal într-o afacere: prin conexiunile sale din Nigeria și România, recrutează jucători nigerieni prin trialuri și îi plasează în special în Liga 2 și Liga 3.

Pe Instagram, se prezintă drept Afrik Football Agency și postează frecvent imagini cu fotbaliștii aduși de el în orașe ca Turceni, Adjud, Baia Mare, Ungheni, Bacău sau Brăila.

Contracte cu clauze ireale pentru fotbaliști

Deși nu deține nicio acreditare oficială de impresar, Tegbo oferă jucătorilor „autorizații de reprezentare” care includ clauze extrem de restrictive și dezavantajoase pentru aceștia, conform GSP și sportnews-românia.ro.

Folosindu-se de referințe la regulamentele FIFA și UEFA privind intermedierea în fotbal (aplicabile în realitate doar agenților autorizați), el îi atrage pe fotbaliștii nigerieni în România, impunându-le o serie de obligații și condiții dificile.

- „Jucătorului nu-i este permis să semneze un contract cu alt agent/agenție pe durata colaborării cu Tegbo Dum Mene Best și, în cazul nerespectării obligației, jucătorul va trebui să-i achite lui Tegbo Dum Mene Best daune în valoare de 100.000 euro”;

- „Pe durata contractului, jucătorul este obligat să plătească 10% din veniturile sale lunare către Tegbo Dum Mene Best. Plata va fi efectuată în contul numărul XXX (Banca Comercială Română) cel târziu pe data de 25 a fiecărei luni. Dacă plata nu se efectuează la timp, se va aplica o penalitate de 15% pentru luna următoare”;

Cât a costat venirea unui sportiv în Europa 

Există și un document intitulat „Contract”, încheiat între un fotbalist și Afrik Football Academy and Agency, cu implicarea unei persoane prezentate ca sponsor, care urma să sprijine deplasarea jucătorului în România.

Contractul detaliază costurile totale pentru venirea sportivului în Europa, ajungând la 5.000 de dolari, împărțiți astfel: 4.490 dolari pentru permisul de ședere, 266 dolari pentru pașaport, 142 dolari pentru depunerea cererii de viză și 200 dolari reprezentând taxa efectivă pentru viză.

Modelul de contract pentru jucătorii aduși în România  Foto/GSP
Modelul de contract pentru jucătorii aduși în România Foto/GSP

Contractul include și o serie de clauze extrem de restrictive și apăsătoare pentru jucător

- „Obligația jucătorului: Părțile agreează că AFRIK FOOTBALL AKADEMY poate fi prezent la orice negociere a jucătorului pentru un contract de profesionist ca fotbalist sau de imagine”;

- „AFRIK Football Akademy are dreptul să încaseze lunar 10% din salariul jucătorului la semnarea oricărui contract (profesionist sau amator) și 5% din drepturile de imagine”;

- „În cazul unui conflict cauzat de jucător, acesta este responsabil pentru orice pierderi sau costuri cauzate de decizii FIFA”;

- „Dacă jucătorul apelează la un alt intermediar sau încalcă contractul cu firma, firma intermediară Afrik Football Academy va trebui să primească 100.000 euro net”.

„Sunt antrenor cu licența C UEFA! Nu am drept legal de a transfera fotbaliști!”

Să fie clar! Sunt antrenor cu licența C UEFA și lucrez în prezent cu Inter Star Sibiu (Villareal Academy Sibiu). Sunt scouter. Notă: nu am niciun drept legal de a transfera fotbaliști. Aceasta nu e aria mea de activitate. Profesia mea e să caut jucători talentați, pe care să-i recomand cluburilor ori partenerilor mei care dețin dreptul legal de a efectua transferuri!”, a transmis Tegbo Best, într-o postare pe Facebook, din 13 ianuarie 2026.

„Nu sunt și nici n-am fost vreodată agent. Eu am început să lucrez în domeniu prin 2021 cu un impresar FIFA care locuiește în România, tot nigerian, Mike Ibe. Tot ce am făcut, am făcut prin el. Am avut și o Academie în Nigeria, pe care am închis-o între timp, fiindcă jucătorii n-au mai avut încredere. Au văzut că sunt numai minciuni cu contracte în Europa, pe care le crezusem posibile prin Mike Ibe.

„Aș putea fi sancționat. Mi-a spus ca nu este legal!”

Rolul meu era doar să descopăr jucători și să-i recomand mai departe lui Mike pentru a le găsi cluburi. Știam că nu am dreptul să funcționez ca impresar și nu vreau să fac nicio ilegalitate, pentru că în viitor poate voi dori să urmez și eu această activitate. Aș putea fi sancționat și nu-mi doresc asta. Acele contracte de reprezentare cu jucătorii, semnate de mine, n-au fost puse niciodată în practică. Mike mi-a explicat că nu e legal, așa că ele n-au produs niciodată efecte. Am renunțat la ele atunci când mi-a pus în vedere că ori se face prin el în calitate de agent, ori deloc!”, a mai spus Tegbo.

Nigerianul a justificat plățile făcute în contul său de către fotbaliști ca fiind datorii pe care sportivii le aveau față de el.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite