Florin Zalomir, de la sabie, la aniversare în linia întâi: „Eu nu sunt speriat. Dar...“

Florin Zalomir, alături de Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Siriţeanu, pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Londra. Foto: Mediafax

Florin Zalomir, membru al echipei de sabie care a adus scrimei româneşti ultima medalie olimpică în probele masculine - la Londra 2012, a vorbit în exclusivitate cu „Weekend Adevărul“ în ziua în care a împlinit 39 de ani.

„Zalo“ şi-a început ziua la ora patru dimineaţa, când s-a trezit, şi-a pus cafeaua, şi-a călcat pantalonii şi cămaşa de uniformă de poliţist, s-a suit în maşină şi s-a dus spre Rahova, către Secţia 19 pentru tura care începe la ora şase. În ultimele două săptămâni, sportivii şi antrenorii clubului Dinamo Bucureşti au primit ordin să se prezinte în linia întâi a luptei cu noul coronavirus, din lipsă de personal a efectivelor de poliţişti, iar oamenii din sportul românesc s-au alăturat patrulelor din capitală care monitorizează respectarea prevederilor ordonanţelor militare. Ceasul deşteptător al lui „Zalo“ sună acum cu două ore şi jumătate mai devreme decât într-o zi obişnuită încărcată cu antrenamente în sala de scrimă. Iar acest program nu lasă loc pentru niciun fel de sărbătorire.

„Este o aniversare specială. Să patrulezi e, categoric, cea mai puţin aşteptată modalitate de a-ţi petrece timpul de ziua ta! Majoritatea zilelor de naştere le-am petrecut împreună cu sportivii, cu antrenorii, în familia scrimei. Cum la noi sezonul ţine până în august, de ziua mea, de obicei, eram ori în cantonament, ori în concurs“, spune Florin Zalomir.

„Eu nu sunt speriat. Dar cei de la Dinamo nu au ce căuta în stradă“

Campion mondial, campion european şi vicecampion olimpic la sabie, cea mai rapidă şi dinamică armă din sportul lui Pierre de Coubertain, „Zalo“ vorbeşte cu responsabilitate despre misiunea încredinţată, datorie şi lupta cu invizibilul adversar Covid-19. Călit timp de doi ani în „Legiunea Străină“, o divizie de elită a armatei franceze formată din soldaţi profesionişti care l-a dus până pe frontul din Afganistan la începutul anilor 2000, Florin Zalomir vorbeşte despre „un sentiment de precauţie pe care îl avem cu toţii“, despre „instituţiile care trebuie să asigure binele populaţiei, cum ar fi MAI, Poliţia, care trebuie să îşi facă datoria pentru ca ceilalţi să poată să stea acasă“. „Eu pot să spun apăsat că nu sunt speriat de munca de poliţist, dar consider că cei de la Dinamo nu au ce căuta în stradă, sunt expuşi unui risc pe care nu au de unde să ştie cum să îl gestioneze“, afirmă ieşeanul, conştient că unul dintre motivele pentru care nu se simte niciun moment depăşit de situaţie este disciplina dobândită în zilele pe care le credea trecute, în „Legiune“. La Secţia 19 a găsit „oameni foarte profesionişti, săritori“, adică, per total, „oameni foarte ok“, care „sunt adevăraţi eroi, asemeni întregului sistem de sănătate, a efectivelor de la Interne şi din Armată, <<sacrificaţi>> în aceste zile în prima linie“.
„Zalo“ recunoaşte că învaţă multe în aceste zile, pus faţă în faţă cu situaţii noi. Îşi doreşte mai mult ca oricând de ziua sa „sănătate. Să fim sănătoşi, să trecem peste chestia asta ca să putem să revenim la o viaţă mai normală şi să rămânem cu unele învăţături din povestea cu virusul, pentru că dacă nu învăţăm nimic, istoria se răzbună pe cei care nu o cunosc.“

„Reactivat“ după 7 ani: lunile de foc cu gândul la Tokyo 2020  

Florin Zalomir este obişnuit cu misiunile speciale. În vara anului trecut, în mai, Federaţia Română de Scrimă i-a cerut să revină pe planşă pentru a forţa calificarea la Tokyo 2020. După şapte ani de antrenorat, timp în care contribuise la ascensiunea sabrerei Bianca Pascu, „Zalo“ îşi punea din nou masca de concurs. „A fost un efort uriaş, pe care l-am resimţit din plin, şi pe plan profesional, şi pe plan personal, din punct de vedere fizic, din punct de vedere psihic. Este complicat să te gândeşti că după şapte de ani de pauză trebuie să le faci faţă celor tineri şi mai pregătiţi ca mine. A fost presiune, pentru că nu puteam să mă reîntorc şi să nu fac faţă. Nu puteam să pierd oricum. Dacă era să pierd, trebuia să pierd pentru că cel care mă bătea merita sută la sută victoria“, spune Zalomir, care completează: „ din păcate, nu am reuşit să ne atingem ţelurile şi anul acesta am revenit la munca de antrenor“.

Momentul perfect  

„Londra 2012 a fost concursul pentru care ne antrenamsem toată viaţa, pentru că Jocurile Olimpice reprezintă concursul suprem şi aveam un seniment că trebuie neapărat să luăm o medalie! Încă un sentiment foarte, foarte puternic - ştiam că totul este dat la televizor, ştiam că toată lumea ne urmăreşte, aşa că în gândul meu era: nu mă interesează ce faci, dar fă astfel încât să câştigi, pentru că toată lumea e cu ochii pe tine! Nu există să nu ai emoţii la concursuri, trebuie să ştii să ţi le gestionezi, dar acolo a fost diferit. Pe atunci era antrenor domnul Covaliu, el ne-a îndrumat bine. Împreună am luat medalia aceea. Rusia era aproape imbatabilă la momentul respectiv şi am reuşit să îi eliminăm în semifinale (n.r. România, cu Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Siriţeanu, a învins Rusia, scor 45-43, însă a pierdut finala pentru aur în faţa cvartetului din Coreea de Sud, 26-45). A fost o surpriză foarte, foarte plăcută pentru noi, o surpriză pentru restul lumii, iar pentru ruşi a fost dezastru!“, povesteşte Florin Zalomir.

După pandemie, sportul va fi un pic amorţit, toată lumea va fi aşa. Dar sportul te face să te adaptezi foarte repede, deci, într-o lună-două toată lumea va fi la capacităţile de dinainte.
 Florin Zalomir, antrenor de sabie

Îmi doresc să consolidăm loturile de sabie feminin şi masculin, iar pe termen de ciclu olimpic să reuşim calificarea la JO de la Paris. Apoi, cu timpul, vin şi medaliile.
 Florin Zalomir, antrenor de sabie