Florin Bratu are probleme cu birocraţia în Franţa
0Conform "L'Equipe", gruparea National Romorantin vrea să conteste la Federaţia Franceză de Fotbal prezenţa în teren la Valenciennes a atacantului român Florin Bratu, căruia i-a expirat
Conform "L'Equipe", gruparea National Romorantin vrea să conteste la Federaţia Franceză de Fotbal prezenţa în teren la Valenciennes a atacantului român Florin Bratu, căruia i-a expirat permisul de lucru la data meciului dintre cele două echipe din 16-imile Cupei Franţei. În partida de cupă cu Romorantin, câştigată de Valenciennes cu 2-1, Bratu a fost folosit de antrenorul Antoine Kombouare, deşi licenţa era expirată, la fel ca şi permisul de muncă, la 31 decembrie 2006. Oficialii de la Valenciennes au aflat de această situaţie sâmbătă, atunci când responsabilii de la Rennes, adversara din campionat, au remarcat faptul că situaţia lui Bratu li se pare suspectă, după ce au verificat licenţele.
Totuşi, atacantul român a declarat că i-a fost prelungit permisul de muncă şi că a fost asigurat de conducerea clubului Valenciennes că poate juca în meciul de azi cu PSG, din optimile Cupei Franţei. "Am avut permisul de muncă doar pe şase luni, iar cei de la club cred că au uitat să-l prelungească. Am apucat să joc două meciuri, neştiind că a expirat, iar acum au apărut, cum este şi normal, contestaţiile. Am înţeles că azi s-a rezolvat, mi-au prelungit permisul şi mâine voi putea evolua cu Paris Saint-Germain în Cupă", a declarat Bratu pentru TV Sport.























































