Fete de valoare! România trimite 5 jucătoare pe tabloul principal de la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără reprezentare în concursul masculin, România va trimite 5 fete pe tabloul feminin de la Australian Open 2025, 12-26 ianuarie, urmare a celor două victorii înregistrate de Anca Todoni și de Gabriela Ruse în meciurile de azi-noapte.

Gabi Ruse
Gabi Ruse

UPDATE. Anca Todoni și Gabriela Ruse, cele două românce calificate pe tabloul principal de la Australian Open prin intermediul calificărilor, și-au aflat și ele adversarele. Sorții au decis să avem un duel 100% românesc în primul tur, pentru că Ruse se va duela cu Irina Begu. Anca Todoni nu a avut șansă și o va întâlni în turul 1 pe Qinwen Zheng, finalista de anul trecut.

///////////////

Favorita 12 în calificări, Anca Todoni a dat peste favorita 21, americanca Varvara Lepchenko, 38 de ani și locul 128 WTA. Românca a servit perfect, salvând toate cele 3 mingi de break, cu 5 ași la activ, și merge triumfal pe tablou.

Gabi Ruse s-a descurcat la fel de bine. Nu și-a cedat deloc serviciul (8 mingi de break salvate din 8), în pofida celor 4 duble greșeli, în duelul cu o altă sportivă din SUA, Emina Bektas, 31 de ani și locul 190 WTA.

Intrarea pe tablou vine la pachet cu un premiu consistent, de 132.000 de dolari australieni (80.000 de euro).

Rezultatele de miercuri noapte

Anca Alexia Todoni (20 de ani, 110 WTA) - Varvara Lepchenko (SUA, 38 de ani, 128 WTA) 6-3, 6-2

Elena Gabriela Ruse (27 de ani, 125 WTA) - Emina Bektas (SUA, 31 de ani, 190 WTA) 6-2, 7-5

Cu clasament în Top 100 mondial, Sorana Cîrstea (34 de ani, 72 WTA), Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) și Jaqueline Cristian (26 de ani, 85 WTA) erau sigure de locul lor în primul tur la Melbourne, având asigurată calificarea directă.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite