Emeric Ienei: „Gică Popescu poate schimba faţa fotbalului românesc“

Emeric Ienei (dreapta) îl susţine pe Gică Popescu în lupta pentru şefia FRF

 Antrenorul care a adus Cupa Campionilor Europeni în România crede că fostul libero de legendă al naţionalei este înlocuitorul perfect pentru Mircea Sandu.

De nouă ani, de când s-a lăsat de antrenorat, Emeric Ienei locuieşte la Oradea. Totuşi, venerabilul tehnician, în vârstă de 72 de ani, nu s-a rupt total de meserie şi participă de cinci ani la campaniile naţionale de selecţie a tinerelor talente, „Gillette - descoperă învingătorii de mâine". Alături de Ienei stă mereu un alt veteran al gazonului, Cornel Drăguşin (83 de ani), însă acţiunea este susţinută constant şi de Gică Hagi, Gică Popescu şi Dan Petrescu.

„Adevărul": Domnule Ienei, ne aflăm la ora bilanţului. Ce fel de an a fost 2009 pentru fotbalul românesc?

Emeric Ienei: Unul destul de nesatisfăcător, dacă excludem din ecuaţie performanţele Unirii Urziceni. În rest, n-am rupt gura târgului nici cu echipa naţională, dar nici în cupele europene, unde ai noştri au demonstrat că nu se ridică la nivelul unor astfel de competiţii.

Credeţi că vor reuşi ialomiţenii să mai câştige încă un titlu?

Nu m-ar surprinde, dar mă aştept la o luptă foarte aprigă şi în retur. Vreau să-l felicit pe Dan Petrescu. Cu nişte jucători refuzaţi de alţii, el a reuşit să facă o echipă cu adevărat competitivă în Liga Campionilor.

La anul credeţi că o să-l revedem pe Adrian Mutu printre tricolori?

Eu mi-aş dori sincer să-l mai văd pe Mutu jucând pentru echipa naţională. La 31 de ani mai are, cu siguranţă, un cuvânt greu de spus în fotbal şi este păcat să nu profităm de acest lucru.

În 2010 vor avea loc şi alegeri pentru şefia FRF. Cine credeţi că va învinge?

E clar că bătălia se va da din nou între Mircea Sandu şi Gică Popescu. Eu am lucrat foarte bine şi cu Sandu în trecut, dar cred că Gică este omul care ar putea schimba în bine faţa fotbalului românesc dacă va ajunge preşedinte.

Ce spuneţi de Florin Halagian, care antrenează din nou la 70 de ani?

Este o revenire frumoasă, a demonstrat că are valoare şi se poate lua la trântă chiar şi la această vârstă cu mai tinerii săi colegi de competiţie.

Pe dumneavoastră nu vă tentează un astfel de come-back?

Sincer să fiu, sufletul mă îndeamnă uneori să revin, dar gândind cu luciditate îmi dau seama că nu mai am ce căuta pe bancă. Eu concep altfel fotbalul: important e jocul, nu disputele din afara gazonului. N-aş suporta să-mi fie terfelit numele la bătrâneţe de orişicine. Poate aş accepta însă o revenire din postura sfătuitorului, a directorului tehnic.

După 2000, aţi mai primit vreo ofertă de a antrena ?

Numai din ţările arabe şi din China, dar le-am refuzat, pentru că nu m-aş putea adapta acolo. În ţară, am mai fost preşedinte şi director tehnic la Oradea. Din ultima postură, am dat o mână de ajutor şi la naţională, în timpul mandatului lui Bölöni.

Parcă aţi negociat la un moment dat şi cu Steaua...

E adevărat, am fost o dată chemat la Gigi Becali. Am avut o discuţie, mi s-a propus o funcţie la Steaua, dar nu s-a concretizat nimic. Şi asta nu din cauza problemelor financiare.

„În Ghencea nu prea sunt fotbalişti buni"

Echipa dumneavoastră de suflet, Steaua, a dezamăgit crunt în Liga Europa...

Aşa este, din păcate, deşi în campionat s-a clasat pe un loc mai mult decât onorabil. Totuşi, este foarte trist că s-a ajuns să vină la meciuri doar 300 de oameni pe un stadion de 27.000 de locuri, în condiţiile în care Steaua este cea mai iubită echipă din România. Nu cred că Steaua merita să joace fără spectatori şi chiar conducătorii de acolo să dorească acest lucru! Pentru că fotbalul e ca şi teatrul, n-are farmec fără public.

Credeţi că anul 2010 va aduce o reconciliere între Gigi Becali şi fani?

Aţi folosit cuvântul potrivit. De reconciliere este nevoie la ora actuală, pentru că acest conflict este cea mai mare problemă pe care o are Steaua la ora actuală. La nivelul jocului, meritele lui Mihai Stoichiţă sunt incontestabile, pentru că trebuie să recunoaştem faptul că nu prea sunt fotbalişti de valoare în Ghencea.

Ce spuneţi despre veşnicele scandaluri legate de escapadele fotbaliştilor prin baruri şi discoteci?

Nu îi condamn aşa de mult. Nu cred că este o crimă să bei un pahar de vin sau de bere, important e să nu întreci măsura. Trebuie să judecăm fotbalistul după randamentul din teren, nu după ce face în timpul liber.

Vreun jucător din Liga I v-a impresionat?

Păi, haideţi să-i luăm pe rând. De la Urziceni au crescut foarte mult în ultima vreme Varga, Brandan şi Apostol, de la Steaua mi-au plăcut Kapetanos şi Szekely, de la CFR îmi place în continuare Dubarbier, chiar dacă n-a mai repetat evoluţiile de anul trecut. N-aş vrea să-i uit nici pe N'Doye şi Andrei Cristea, de la Dinamo, dar nici pe Bourceanu şi Gigel Bucur, de la Timişoara.

Aţi menţionat şi nume ca N'Doye şi Kapetanos, deşi nu eraţi un mare fan al străinilor din Liga I...

Într-adevăr, sunt câţiva jucători străini care s-au acomodat bine în România şi sunt bine înfipţi în echipele lor, dar tot n-avem străini care să schimbe faţa fotbalului de la noi. De fapt, asta s-a cam văzut şi în cupele europene...

Vor fi cluburi care vor pune lacătul în 2010 din cauza crizei financiare?

Mi-ar părea foarte rău, dar vedeţi şi dumneavoastră că totul este posibil în România. Cred că statul ar trebui să intervină, mai exact primăriile trebuie să se implice mai mult la cluburi. An de an există acolo fonduri pentru sport şi cultură, dar de cele mai multe ori, din păcate, ele sunt direcţionate pentru a acoperi alte găuri negre.

Soţia a renunţat la antrenorat pentru el

Emeric Ienei este căsătorit de 35 de ani cu fosta mare scrimeură a Stelei, Ileana Gyulai (foto stânga), participantă la patru olimpiade consecutive. Împreună, cei doi au o fată de 32 de ani, Cristina. Nea Imi mai are însă un băiat în vârstă de 46 de ani, Călin, din prima sa căsătorie cu actriţa Vasilica Tastaman. Deşi era o antrenoare de succes, Ileana a decis să renunţe la activitate la începutul anilor '80. „Mi-a mărturisit că ajunge un antrenor în familie şi că eu sunt cel care trebuie să continuie. O admir pentru asta", a mărturisit reputatul tehnician.

51 de partide a condus Ienei prima reprezentativă de pe bancă: 40 în primul mandat ('86-'90) şi 11 în cel de-al doilea (2000).

8 echipe a antrenat Ienei de-a lungul carierei: Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte, naţionalele României şi Ungariei, Universitatea Craiova, Panionios şi Parmalat Videoton.

21 de sezoane a petrecut Ienei în Ghencea: treisprezece ca jucător şi alte opt ca tehnician.

17 trofee a câştigat fostul tehnician în carieră : trei titluri şi patru Cupe ca jucător, cinci titluri, patru Cupe şi Cupa Campionilor Europeni ca antrenor, toate cu Steaua.

„Gigi a uitat că şi-a câştigat notorietatea datorită Stelei"

Dumneavoastră v-aţi împăcat cu Gigi Becali?

N-am fost certaţi niciodată, însă gândim diferit şi am avut la un moment dat un schimb mai dur de idei. Gigi a făcut şi lucruri bune, dar şi mult rău. El nu trebuie să uite că şi-a câştigat notorietatea după ce şi-a asociat numele cu Steaua. Din păcate, aceasta a fost marea lui greşeală, că a uitat acest aspect, zic eu, esenţial. M-aş bucura ca el să ajungă la o înţelepciune, dacă poate, care să-i permită reconcilierea cu toţi cei cu care s-a contrat.

E bine să se mai aducă la Steaua fotbalişti de pe DVD-uri?

Nu! Pe astfel de imagini, toţi jucătorii par Zidane sau Ronaldo, însă, de fapt, sunt doar nişte păcăleli. Ideal ar fi ca Stoichiţă sau Panduru să meargă personal şi să-i urmărească pe fotbaliştii pe care şi-i doresc.

Caracterizaţi-l în câteva cuvinte pe antrenorul Ienei...

Mereu am fost de părere că antrenorul este de fapt un regizor care pune piesa în scenă şi apoi trebuie aştepte liniştit desfăşurarea ei. Nu rezolvi nimic dacă stai la marginea terenului şi ţipi. De altfel, eu n-am vrut să omor niciodată personalitatea jucătorului!

Ce superstiţii aveaţi pe vremuri?

Când mergeam cu jucătorii prin parc să ne relaxăm, în cantonament fiind, şi găseam vreo pietricică, fixam o gaură şi-mi plăcea să dau cu ea să văd dacă nimeresc. Dacă intra în gaură, atunci ştiam că o să câştigăm meciul. De multe ori chiar aşa se şi întâmpla.

Ce antrenori ar fi remarcaţii dumneavoastră în 2009?

În primul rând Dan Petrescu, dar îmi plac foarte mult şi Marius Lăcătuş, Petre Grigoraş, Viorel Moldovan şi Mihai Stoichiţă.

Puţini îşi mai amintesc că aţi avut şi o strălucită carieră de jucător. Mai ştiţi cum aţi ajuns la Steaua?

Am fost ochit de căutătorii de talente de la CCA şi Dinamo în urma evoluţiilor avute în selecţionata oraşului Arad. Aş fi preferat Dinamo, unde concurenţa nu era atât de acerbă, clubul fiind chiar dispus să ofere drept compensaţie CCA-ului un boxer şi un canotor. «Militarii» nu au fost de acord, aşa că am ajuns sub escortă la Craiova, unde am făcut o armată ca lumea, cu mască pe figură şi alergări! Au fost cele mai urâte două luni din viaţa mea!

Până la urmă aţi prins echipa şi la Steaua...

Aşa este, până la urmă am rămas o viaţă la Steaua. Totuşi, să ştiţi că nici pe vremea când eram jucător nu era totul numai lapte şi miere acolo. Ţin minte că în 1963 am făcut grevă, împreună cu Gheorghe Constantin. Am cerut să ni se dea case. Oamenii au fost însă foarte receptivi, aşa că m-am urcat în tren şi m-am întors de la Arad.