Djokovici, gest superb într-un parc din Paris: Clipul strânge mii de vizulizări pe oră VIDEO
0La începutul anului, Novak Djokovici (Serbia, 35 de ani, 7 ATP) a fost călcat în picioare de mulți oameni din cauza unui episod care va rămâne în istoria neagră a sportului-alb. Pentru că atunci un om perfect sănătos a fost exclus de la o întrecere sportivă, Australian Open, din cauza unei opțiuni personale privind vaccinarea.

Din fericire, acele vremuri groaznice par acum dintr-o altă viață și vaccinarea obligatorie s-a dovedit a fi nu doar o anomalie, dar și o măsură ineficientă. Pentru că, în final, nici n-a oprit răspândirea virusului.
Revenind la Djokovici, el urmează să joace acum în cadrul Masters-ului de la Paris. Unde, la începutul anului, n-ar fi avut acces, tot din cauza statutului său de nevaccinat. Între timp însă, și francezii au renunțat la astfel de reguli aberante, așa că Nole se antrenează, în aceste zile, în Capitala Franței. El va debuta direct în turul II, unde va întâlni învingătorul duelului Schwartzman (24 ATP) – Cressy (34 ATP).
Până să joace la Paris, Djokovici a fost protagonistul unui moment frumos, în timp ce alerga într-un parc. În timpul antrenamentului, sârbul a observat cum o femeie aflată în apropiere are de cărat mai multe bagaje voluminoase. Motiv pentru care și-a oprit alergarea și a cărat gențile doamnei respective. Fără ca Djokovici să știe, un trecător a filmat acest episod care s-a viralizat în mediul online.