Dinamo, umilită în Cupa Ligii. Chiajna e ca şi calificată în prima finală din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamo Bucureşti
Dinamo Bucureşti

Concordia Chiajna a obţinut o victorie surprinzător de categorică împotriva lui Dinamo, una dintre cele mai în formă echipe ale campionatului, în manşa tur a celei de a doua semifinale a Cupei Ligii AdePlast. În celălalt meci, Steaua a învins-o pe Astra cu 1-0.

Milevsky a deschis scorul foarte rapid cu o lovitură de cap, iar Obodo l-a imitat la începutul reprizei a doua. Chiar dacă antrenorul Mircea Rednic a mizat în ultimele 45 de minute pe vedetele Rotariu şi Bicfalvi, Dinamo nu a reuşit să întoarcă jocul în favoarea sa.

Mai mult, Pena a înscris cel de-al treilea gol, tot cu capul, după un contraatac rapid.

CONCORDIA – FC DINAMO 3-0 (1-0)

Stadion Concordia, Chiajna.

Au marcat: Milevsky (5), Obodo (52), Pena (87)

A arbitrat: Adrian Cojocaru (Galaţi)

CONCORDIA: Bălgrădean – Feussi, Tincu, Odibe, Niasse, Bucurică – Giurgiu, Obodo, Purece (88 Cristescu) – Milevski (62 Garcia), Pena (90 Bărboianu). Antrenor: Adrian Falub.

DINAMO: Rîmniceanu- Hanca, Marc, Mevlja, Olteanu - Anton, Nedelcearu (46 Rotariu) - Costache (46 Bicfalvi), Bartalsstovu, Lazăr (61 Essombe) – Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.

Partida retur se va juca pe stadionul Dinamo, în 5 aprilie 2016.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite