Dinamo pierde lamentabil în faţa Galatei / "Ruşine să vă fie!*

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamo pierde lamentabil în faţa Galatei / "Ruşine să vă fie!*
Dinamo pierde lamentabil în faţa Galatei / "Ruşine să vă fie!*

Dinamo a dezamăgit iarăşi şi a pierdut pe teren propriu din nou în faţa turcilor de la Galatasaray Istanbul. Fotbaliştii lui Cornel Ţălnar au jucat foarte slab, nu şi-au creat nicio o ocazie periculoasă de a marca, iar apărarea a fost net depăşită. Dinamo mai are doar şanse teoretice de a se califica în primăvara europeană. 

"Câinii" sunt obligaţi să bată în ambele meciuri pe care le mai are de disputat, cu Sturm Graz, acasă, la 3 decembrie, şi cu Panathinaikos, în deplasare, la 16 decembrie, iar grecii să piardă cu Galata. În caz de egalitate de puncte, primul criteriu de departajare sunt rezultatele din meciurile directe.

În celălalt meci al grupei F, Sturm Graz - Panathinaikos Atena 0-1. În urma acestor rezultate clasamentul grupei arată astfel: 1. Galatasaray 10 puncte (golaveraj 11-3), 2. Panathinaikos 9 puncte (4-3), 3. Dinamo 3 puncte (2-8), 4. Sturm Graz 1 punct (1-4).

Cristian Borcea, preşedintele executiv al lui Dinamo, a fost laconic. "Important pentru noi este campionatul. Totuşi văzând această umilinţă, poate ar trebui să învăţăm mai multe de la Unirea Urziceni. Atitudinea asta nu este de Dinamo", a spus oficialul dinamovist.

Fostul impresar Ioan Bercali a criticat jocul lui Dinamo. "Dinamo fără Adrian Cristea părea o echipă care nici măcar nu inventează ceva, stătea la mijlocul terenului şi plutea. Cum a început meciul mi-am dat seama că Dinamo era în teren ca să fie", a spus Becali la GSP TV. La ieşirea de la stadion, a adăugat: "Dinamoviştii au intrat să se plimbe, să-şi arate echipamentul şi să nu fie descalificaţi din competiţie. Roş-albii au arătat că sunt o echipă de pluton".

Vasile Turcu, unul dintre acţionarii echipei Dinamo, era dezamăgit de evoluţia fotbaliştilor roş-albi. "Galatasaray a făcut antrenament cu noi. Mulţi dintre jucători nu merită să îmbrace tricoul lui Dinamo. Cred că o echipa din Liga a II-a se dăruia mai mult decît am facut-o noi", a spus Vasile Turcu

Cornel Ţălnar şi-a criticat dur elevii. "Galata ne-a dominat din toate punctele de vedere. Jucătorii au intrat ca la picnic pe teren. Vom lua măsuri disciplinare şi financiare. Cine nu respectă blazonul, nu are ce căuta aici. Dolha a greşit şi în tur şi în retur", a declarat Ţălnar, antrenor lui Dinamo.

Directorul tehnic, Cornel Dinu, a făcut analiza jocului. "M-a deranjat lipsa de profesionalism a acestor jucători. Între profesionalismul celor de la Galatasaray şi al nostru e o diferenţă enormă. Am primit goluri uşor, atitudinea noastră în special în prima repriză a fost lipsită de profesionalism. Am primit goluri total parabile, pe greşeli de portar, le-am dat şi mingea. Apoi, în zece oameni, poate că şi de frică, atitudinea parcă a fost mai realistă şi mai apropiată de ceea ce înseamnă profesionalism. Au fost şi cîteva situaţii pe care Torje le-a tratat superficial", a spus Dinu la GSP TV.

Meciul s-a terminat

S-au arătat trei minute de prelungiri

MIn. 86 Schimbare la Galata: a ieşit Gokhan Zan, a intrat Emre Gungor

Min. 86 Rus a şutat din marginea careului mare puţin peste poarta Galatei

Min. 79 Schimbare la Galata: a ieşit Mustafa, a intrat Elano

Min. 73 Schimbare la Galata: a ieşit Nonda, a intrat Keita

Min. 72 Torje a căzut în careu în urma unui duel cu un adversar, dar arbitrul a lăsat jocul să continue

Min. 68 N'Doye vede al doilea cartonaş galben pentru că l-a călcat intenţionat pe Arda şi este eliminat

Min. 66 Arda Turan a şutat din careu, dar Dolha a reuşit să respingă cu un reflex

Min. 65 Schimbare la Dinamo: a ieşit Adrian Cristea, a intrat Rus. Fotbalistul schimbat a plecat direct la vestiare, sărind peste reclamele de pe margine

Min. 60 Nonda a fost lansat în adâncime, dar jucătorul Galatei a şutat peste poartă din poziţie foarte bună

Min. 59 Schimbare la Dinamo: a ieşit Kone, a intrat Boştină

Min. 56 GOL GALATASARAY. Mehmet Topal a şutat năpraznic din colţul careului mare şi mingea se duce în colţul lung al porţii lui Dolha

Min. 53 Cartonaş galben văzut de Pulhac

Min. 49 Cartonaş galben văzut de Ousmane N'Doye, pentru un fault dur

A început repriza secundă

S-a terminat prima repriză

Min. 45 Alexe şutează slab de la marginea careului mare şi portarul Leo Franco reţine fără nicio problemă. Este primul şut al lui Dinamo pe spaţiul porţiii lui Galata.

Suporterii turci au început să cânte "I love you, Hagi!"

Min. 37 Claudiu Niculescu a şutat de la 25 metri pe lângă poarta turcilor. Prima ocazie de a marca a gazdelor

Cel mai mare fotbalist român, Gică Hagi, este în tribună ca invitat al celor de la Galatasaray, echipă de la care s-a retras şi cu care a câştigat Cupa UEFA şi Supercupa Europei. 

Dinamo nu a expediat nciun şut pe poarta lui Galatasaray.

Min. 24 GOL GALATASARAY. Sabri a centrat de pe partea dreaptă, NONDA a marcat cu capul dintre fundaşii dinamovişti

Min. 22 GOL GALATASARAY. KEWELL îl lobează pe Moţi şi din marginea careului mare l-a execuat pe Dolha

Min. 16 Hakan Balta este faultat de Torje. Dolha reuşeşte să prindă mingea

Min. 10 Lovitură liberă pentru Galata, apărarea dinamovistă reuşeşte să respingă balonul

Min. 5 Ozbek a şutat de la 16 metri central peste poarta lui Dolha. Prima ocazie a meciului.

A început meciul

Echipele de start

Dinamo: Dolha – Scarlatache, Tamaş, Moţi, Pulhac – Torje, Kone, N’Doye, Ad. Cristea – Alexe, Niculescu Antrenor: Cornel Ţălnar
Galatasaray: Leo Franco – Sabri, Gokhan Zan, Servet, Hakan Balta – Baris Ozbek, Mehmet Topal, Mustafa – Arda Turan, Kewel – Nonda Antrenor Frank Rijkaard

Meciul se dispută fără spectatori. Galatasaray are totuşi o galerie de aproximativ 200 de fani formată din oficialii clubului şi apropiaţi, care au fulare, steaguri, goarne. La peluza "Cătălin Hâldan", unde trebuia să fie galeria alb-roşie, este afişat un banner imens pe care scrie: "Niciodată singuri!".

Cornel Dinu vrea să se repete istoria din 1955, la debutul echipei Dinamo în cupele europene. "O să fie o partidă interesantă şi importantă pentru noi. În 1955, Dinamo a debutat în cupele europene în faţa lui Galatasaray. Atunci a fost 3-1 şi sper ca istoria să se repete. În calculele grupei o victorie ar însemna foarte mult pentru Dinamo, o echipă care în ultimul timp a trecut prin multe convulsii pe banca tehnică. În momentul de faţă, Dinamo se află în cursa pentru toate cele trei competiţii. Indiferent de situaţia cu care s-a confruntat, o victorie cu Galatasaray, o echipă aureolată şi puternică, ar însemna menţinerea şanselor şi în Liga Europa, însă nu o să fie deloc uşor", a declarat Cornel Dinu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite