Dinamo – Korona Kielce 2-1: prima victorie din patru încercări. Vârful adus în iarnă i-a „muşcat“ chiar pe ai lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bilinski
Bilinski

„Câinii“ au fost conduşi de ocupanta locului 12 din 16 în prima ligă din Polonia, au întors rezultatul, iar pe final au fost salvaţi de o decizie a arbitrilor.

Dinamo a obţinut prima victorie din perioada de pregătire, după patru meciuri de verificare. Aflată în Spania, formaţia pregătită de Flavius Stoican n-a avut un test uşor, nici cu un adversar al cărui nume nu spune nimic: Korona Kielce.

Polonezii au deschis scorul în minutul 5, însă la pauză s-a intrat cu 1-1, după ce Ionuţ Şerban a egalat dintr-o lovitură liberă. Până la finalul primei părţi, Dinamo a avut şi o bară, prin Velici (45). Flavius Stoican a făcut mai multe schimbări în partea secundă, iar roş-albii au arătat ceva mai bine.

Răsplata a venit în minutul 56, atunci când polonezul Bilinski, vârful transferat în această iarnă, a trimis în bară, balonul i-a revenit, iar atacantul dinamovist a ridicat scorul la 2-1. Până la final, tabela nu s-a mai schimbat, deşi Korona Kielce a mai punctat o dată. Reuşita polonezilor a fost anulată însă pentru un fault în atac.

Până la terminarea stagiului din Spania, Dinamo va mai întâlni Dinamo Kiev, FK Goteborg şi Guangzhou Evergrande în alte partide de verificare.

Dinamo în meciul cu Korona Kielce: Bălgrădean – Rus , Thicot, Diakhate, Grecu – I. Şerban Boubacar, Filip – Velici, Ţucudean, Rotariu. Antenor: Flavius Stoican

Au jucat după pauză: Naumovski, Bărboianu, Asanovici, R. Andrei, Nedelcearu, Krausz, Cherchez, Thomas, Bilinski, Buia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite