Dezlănțuită, Gloria Bistrița intră în istorie: e în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce CSM București și-a asigurat calificarea direct în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal grație locului 2 obținut miraculos în faza grupelor, Gloria Bistrița a ajuns și ea în această fază a competiției după o dublă victorie cu danezele de la Ikast.

Bucurie maximă în rândul ardelencelor. Foto Facebook Handbal Gloria Bistrița
Bucurie maximă în rândul ardelencelor. Foto Facebook Handbal Gloria Bistrița

Ardelencele au câștigat la limită în tur, 35-34, și au abordat partida retur de sâmbătă seară cu precauție. Pe parcursul primelor 30 de minute, cele două formații s-au aflat alternativ la conducere, dar niciuna dintre ele nu s-a putut distanța la mai mult de două goluri.

După 16-15 la pauză pentru fetele noastre, în startul reprizei secunde s-a mers cap la cap până la 19-19, după care oaspetele au trecut la conducere, distanțându-se chiar la două goluri diferență: 19-21, 20-22 și 21-23, după care a început spectacolul ardelencelor. Grație lui Delgado, care a înscris din toate pozițiile, ajungând la cota 14, s-a făcut 26-23 pentru Gloria Bistrița, care a defilat până la final.

Gloria, în premieră în sferturile Ligii Campionilor 

S-a încheiat 38-29 pentru fetele noastre, care s-au calificat en-fanfare, în premieră, în sferturile din Liga Campionilor la handbal, acolo unde o aștepta CSM București. Pentru un loc în Final Four, bistrițencele vor avea o misiune mult mai grea, dacă nu chiar imposibilă, cu Brest Bretagne, turul urmând să se dispute pe 18 aprilie. La rândul lor, ”tigroaicele” vor juca împotriva lui Esbjerg, care practic nu poate pierde calificarea după succesul de pe terenul lui Podravka la 11 goluri. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite