Dennis Man, distrus după FCSB – Botoşani: „O ruşine pentru rasa umană!“. Cât va lipsi atacantul de pe teren
0Dennis Man s-a accidentat grav, în minutul 10 al meciului FCSB – Botoşani, părăsind terenul în lacrimi. În ciuda acestui episod, el n-a fost ferit de critici după meci.
Dennis Man (20 de ani) a suferit o ruptură musculară şi va absenta o lună şi jumătate, ceea ce e o nouă lovitură dură pentru FCSB.
Tânărul fotbalist fusese criticat, săptămâna trecută, pentru prestaţiile sale mai puţin reuşite din ultima perioadă. Atunci, cel care l-a luat la ţintă a fost Gigi Becali. Acum, după partida FCSB – Botoşani, scor 0-2, Cornel Dinu s-a legat de stilul vestimentar al jucătorului într-o intervenţie la Telekom Sport.
Ce a spus Cornel Dinu?
*Eu pe Man l-am văzut îmbrăcat, cum sunt ăştia, sunt nişte termeni, eu rămân pe limba română, rom-gleza asta, «cool», «mool», şi l-am văzut pe el într-o poză cu nişte pantaloni care veneau cam până pe aici. Era gol piciorul. El era îmbrăcat de toamnă şi gamba piciorului era goală. Intră vântul pe acolo. O nenorocire. Nişte destrăbălări. Nişte zdrenţe pe ei. O ruşine pentru rasa umană!