De pe teren, direct în junglă: Gabi Tamaș și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna și a bătut palma cu Survivor 2026

0
0
Publicat:

Survivor România revine în forță în 2026, la Antena 1. Prima ediție este programată pe 9 ianuarie, iar echipa Faimoșilor va alinia la start 12 concurenți, printre care se regăsesc nume cunoscute din sportul românesc, precum Gabi Tamaș și Patricia Vizitiu.

Gabi Tamaș s-a despărțit de CS Concordia Chiajna
Gabi Tamaș a semnat cu Survivor România 2026 | FOTO Instagram

Fostul internațional vine în Republica Dominicană din postura de proaspăt câștigător Asia Express, într-un moment în care pare decis să-și testeze limitele din nou, de data aceasta într-un format mult mai dur. Pentru Patricia Vizitiu, fostă handbalistă de top, Survivor reprezintă primul contact cu un reality-show de acest calibru.

Cei 12 Faimoși vor forma una dintre cele mai așteptate echipe din istoria competiției, iar producătorii promit un sezon exploziv, cu dueluri intense și personaje puternice.

Ultima ediție, Survivor România 2025, a fost câștigată de Ovidiu Măcinic, cunoscut publicului drept Uwe Dai. Sportivul cu o carieră solidă în judo a pus mâna pe trofeu și pe marele premiu de 100.000 de euro, stabilind un standard ridicat pentru cei care intră acum în competiție.

Două triburi sunt pregătite de confruntarea vieții lor – Faimoși și Războinici, iar fiecare dintre membrii lor așteaptă cu nerăbdare clipa în care vor porni spre Republica Dominicană. Primii concurenți prezentați sunt cei care fac parte din echipa roșie, cea a Faimoșilor, iar printre aceștia se regăsesc personalități din domenii extrem de diferite!

Doi sportivi care au scris istorie lasă în urmă trofeele câștigate și pășesc spre jungla care le va schimba orice perspectivă: Gabi Tamaș, fotbalistul internațional care a demonstrat și în Asia Express că motivația îl poate duce până la capăt și Patricia Vizitiu, handbalista de top care a făcut performanță cu fiecare aruncare.

Conținutul lor din mediul online le-a adus notorietate, iar urmăritorii lor vor avea șansa să-i descopere și-n alt mod în următoarea perioadă! Yasmin Awad, Naba Salem și Ceanu intră în competiție cu gândul să arate că pot face performanță și de această dată! Cunoscut atât pentru ceea ce face în social media, cât și pentru faptul că este parte din echipa Super Neatza de peste un an, Aris Eram a acceptat o nouă provocare în viața lui!

Cu multă experiență de viață, în afaceri și cu multe obstacole depășite înspre atingerea succesului actual, Cristian fanu și Călin Donca o vor lua din nou de la zero, într-o aventură cum nu au mai trăit.

Spiritul artistic le călăuzește cariera, însă acum vor trebui să apeleze la pragmatism și îndârjire. Artistul Iustin Hands face show pe scenă, însă cum se va descurca în cele mai dure condiții? Actrița Roxana Condurache este mereu gata de spectacol, iar în această emisiune, va fi mereu pregătită să depășească obstacolele!

Cunoscută pentru aparițiile la TV, iar în prezent pasionată de sport și echilibru, Marina Dina, vrea să vadă cum toate cele pe care le-a învățat o vor ajuta în acest format! Stabilită în Marea Britanie, antrenor personal, Larisa Uță vrea să demonstreze că sinceritatea și încrederea de sine îi vor deveni aliat în competiție”, sună comunicatul Antenei 1.

Gabi Tamaș s-a despărțit oficial de CS Concordia Chiajna

Gabi Tamaș s-a despărțit oficial de CS Concordia Chiajna. Fostul internațional și-a reziliat contractul și nu mai ocupă funcția de director sportiv al clubului ilfovean. Anunțul a fost făcut marți de CS Concordia Chiajna, care a confirmat încetarea colaborării cu unul dintre cele mai cunoscute nume din fotbalul românesc. 

Clubul Sportiv Concordia Chiajna anunță încetarea colaborării pe cale amiabilă cu directorul sportiv Gabriel Tamaș. Clubul dorește să-i mulțumească pe această cale pentru profesionalismul, dedicarea și implicarea constantă de care a dat dovadă în perioada petrecută alături de noi. 

Contribuția sa a fost apreciată și va rămâne un reper important în istoria clubului.Îi urăm lui Gabriel Tamaș mult succes în proiectele viitoare și sperăm ca experiența și pasiunea pentru fotbal să-i aducă rezultate remarcabile în continuare”, a transmis CS Concordia Chiajna pe pagina de Instagram. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite