David Popovici a sacrificat școala pentru înot. Bazin la ora 5 dimineața, apoi cursuri: „A trebuit să aleg. Am avut profesori care m-au tratat diferit!”

0
0
Publicat:

Deși este unul dintre cei mai mari sportivi ai României și urmează cursurile unei universități de prestigiu, David Popovici recunoaște că nu a fost niciodată elevul perfect. Campionul olimpic a dezvăluit că în anii de școală au existat materii care i-au pus probleme și la care nu reușea să obțină rezultatele dorite.

David Popovici Foto/Facebook
David Popovici Foto/Facebook

La 21 de ani, înotătorul care a scris istorie în natația mondială spune că s-a simțit întotdeauna mai apropiat de materiile umaniste, în timp ce anumite discipline nu s-au numărat printre punctele sale forte, indiferent cât de mult încerca.

„Poate mă lăsau profesorii să plec un pic mai devreme!”

Abia acum, David a povestit și cum profesorii din gimnaziu și apoi din liceu l-au sprijinit pentru a putea îmbina performanța din bazin cu obligațiile de la școală. Totodată, David Popovici a vorbit și despre lucrurile pe care susține că nu le-ar face niciodată.

„Mi-ar fi fost mult mai dificil fără aceste mici ajutoare. Nu s-au lipit de mine matematica, fizica, chimia. În schimb, îmi plăcea foarte mult engleza, româna, cât de cât, istoria, dar mai mult pe limbi străine, germană, materiile de la uman. În primii ani aș spune că școala a fost pe același loc ca și înotul.

Mă trezeam foarte, foarte devreme, la niște ore imposibile, intram în apă la 5:30, terminam pe la 7:30, după care fugeam la școală, îmi terminam orele, poate mă lăsau profesorii să plec un pic mai devreme și fugeam la al doilea antrenament!”, a explicat David Popovici, conform emisiunii „La Cină”

„Am avut și profesori care m-au tratat un pic diferit!”

Chiar și în perioadele în care programul său era dominat de antrenamente și competiții, David Popovici nu a neglijat educația. Multiplu campion a vorbit în repetate rânduri despre importanța studiilor, iar convingerea că școala îi poate deschide noi oportunități l-a determinat să își continue parcursul academic și la nivel universitar.

„Am avut și profesori care m-au tratat un pic diferit. Când zic diferit, cu ce mă ajutau, poate, era faptul că mă lăsau să trimit un proiect mai târziu sau să dau testele tot împreună cu clasa, dar o săptămână mai târziu. Chiar mă străduiam să le fac pe amândouă și chiar reușeam.

Pe măsură ce am crescut și parcursul meu profesional a devenit din ce în ce mai plin, dificil, a trebuit să aleg căreia îi voi acorda un pic mai multă atenție. Și a fost înotul. Ăsta e un soi de mic pariu pe care trebuie să-l faci cu tine. Și e și în funcție de ce îți dorești să faci. De cele mai multe ori, varianta cea mai sigură e școala!”, a mai spus sportivul.

Anii de liceu, printre cei mai frumoși pentru David Popovici

David Popovici privește cu nostalgie perioada liceului, despre care spune că i-a rămas una dintre cele mai frumoase etape din viață. Înotătorul și-a amintit că mama sa îi spunea încă din gimnaziu că anii de liceu vor fi de neuitat, iar timpul i-a dat dreptate. Faptul că a continuat studiile în aceeași instituție în care a urmat și gimnaziul l-a ajutat să se adapteze mai ușor și să își construiască un cerc apropiat de oameni de care este mândru.

În paralel cu școala, cariera sa a cunoscut o ascensiune spectaculoasă. În clasa a IX-a a participat la primele Jocuri Olimpice, cele de la Tokyo, iar în anii următori a devenit campion mondial și a cucerit medaliile de aur în probele de 100 și 200 de metri liber la Mondialele de la Singapore, reușind inclusiv un nou record european, cu timpul de 46,51 secunde.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite