Daniel Niculae, egal cu Lyon | adevarul.ro

Daniel Niculae, egal cu Lyon

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Impresionat de forma arătată de Daniel Niculae în amicalele verii, în care a şi marcat de două ori, Guy Lacombe, antrenorul lui Monaco, a mers pe mâna atacantului român şi în primul meci oficial al sezonului pentru alb-roşii, 0-0 la Lyon, în prima etapă din Ligue 1.

„Nico" a evoluat în spatele vârfului sud-corean Park Chu-Young şi a fost aproape de a-şi consemna debutul cu o reuşită, dacă şutul său din interiorul careului nu ar fi fost respins in extremis de titularul dintre buturile naţionalei franceze, Hugo Lloris.

„Ne-am creat ocaziile mai mari, dar nu am marcat. Am jucat promiţător, păcat că nu am câştigat. Asta trebuie să se întâmple de la următorul meci", a declarat după partidă Niculae, care a terminat meciul în teren, într-un interviu pentru site-ul lui Monaco.

Altfel, campioana en-titre Olympique Marseille s-a încurcat încă de la start, pierzând cu 2-1 în faţa nou promovatei Caen pe teren propriu. Ultima campioană care a pierdut în debutul sezonului a fost Lyon, în 2003, care a câştigat totuşi titlul în acel an.

Franţa ETAPA I

Auxerre - Lorient 2-2

Pedretti 19, Tallec 57 / S. Diarra 7,  Mvuemba 67

Lens - Nancy 1-2

Maoulida 72 / Feret 27,  Berenguer 83

Lyon - AS Monaco 0-0

La oaspeţi, Daniel Niculae a fost integralist

Ol. Marsilia - Caen 1-2

Samassa 77 / Seube 52, Arabi 86

Nice - Valenciennes 0-0

Paris SG - Saint-Etienne 3-1

Erdinc 4, Janot 41 (aut.), Nene 83 / Payet 39

Rennes - Lille 1-1

Bangoura 24 / Sow 62

Sochaux - Arles 2-1

Butin 17, Faty 54 / Djadjedje 10

Toulouse - Brest 2-0

Braaten 36, Machado 85 (pen.)

Montpellier - Bordeaux s-a terminat după închiderea ediţiei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite